Ordonanța speculei a fost adoptată! Care sunt amenzile pentru cei care umflă nejustificat prețurile

213
Ordonanța speculei a fost adoptată! Care sunt amenzile pentru cei care umflă nejustificat prețurile - ciuca-1655399334.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a adoptat astăzi legea speculei care prevede amenzi pentru cei care umflă nejustificat prețurile. Asta după ce benzinarii au participat la o şedinţă împreună cu premierul Nicolae Ciucă, în privința preţurilor uriașe de la pompă, potrivit Antena3.ro


Vicepreședintele Consiliului Concurenței, Dan Virgil Pascu, a declarat, după ședința de Guvern că, odată cu adoptarea ordonanței, executivul va putea emite ohotărâre, în situații excepționale precum stare de razboi, stare de urgență, alertă, criză, valabilă pentru maxim 6 luni, în care vor fi stabilite produsele în risc speculativ.

Pentru aceste produse/categorii de produse/servicii vor fi interzise:

a) practicarea unor prețuri nejustificat de mari;


b) limitarea producției sau a vânzărilor;

c) acumularea de mărfuri în scopul creării unui deficit pe piața internă și revânzării lor ulterioare la un preț crescut în mod artificial.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.3392 secunde