Concurs La ce sunt campioni pompierii constănțeni

1234
La ce sunt campioni pompierii constănțeni - dscf9146-1312488123.jpg

Articole de la același autor

Lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea" al județului Constanța a participat și câștigat trei premii la concursurile serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, competiție care s-a desfășurat în județul Ialomița, în perioada 1- 3 august 2011. Contracandidatele Inspectoratului din Constanța au fost echipele din Călărași, Tulcea și Ialomița. Sportivii au avut de susținut patru probe: scara de fereastră, pista cu obstacole pe 100 metri, ștafeta 4 x 100 metri și realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă.
La finalul competiției lotul constănțean s-a clasat pe locul al II-lea la proba ștafeta 4x100 metri, pe locul al III-lea la proba pista cu obstacole pe 100 metri, iar pompierul Marin Dobre s-a clasat al II-lea dintre cei 32 de sportivi care au participat la această probă, obținând un timp de 17,90 secunde, cu 0,44 secunde mai puțin decât concurentul care a obținut cel mai bun timp.
"Anul acesta timpii obținuți sunt mai buni decât cei din anii anteriori, lucru valabil și pentru celelalte loturi concurente. În cele trei zile de concurs desfășurate în spiritul seriozității și fair-play-ului, toți pompierii au demonstrat măiestrie, viteză, pricepere și, cel mai important, că sunt profesioniști", a apreciat conducătorul lotului constăn-țean, colonel Viorel Costache.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Paula Anghel, lotul constănțean este format din 12 membri: un conducător de lot - col. Viorel Costache, un antrenor - plt. adj. Bogdan Covalciuc și 10 concurenți: Dumitru Andrei, Daniel Geacă, Daniel Șendroiu, Marian Dobre de la Detașamentul Constanța-Palas, Udilă Budeanu și Gabriel Tulea de la Stația Mangalia, Mihai Staicu și Gabriel Baughetner de la Detașamentul Constanța-Oraș, Marian Vasilescu de la Detașamentul de Pompieri Port, Dragoș Corcodel de la Detașamentul de Pompieri Medgidia, Dumitru Țuțuianu de la Garda de intervenție Chirnogeni și Alexandru Saru de la Stația de Pompieri Midia.
În zilele următoare, după încheierea competițiilor din toate zonele, se va stabili care sunt cele 12 județe care au obținut cele mai bune rezultate în concurs și vor participa la faza națională, etapă ce va fi organizată anul acesta de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Maior Constantin Ene" al județului Bacău.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5526 secunde