Le-a ajuns cuțitul la os! "Trebuie să se întâmple o nenorocire pentru a fi reînființat un sens giratoriu?!"

19349
3

Articole de la același autor

A trecut un an de la desființarea sensului giratoriu din zona City Park Mall, de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Timp suficient, reclamă constănțenii, pentru a se dovedi că măsura nu a dus la „îmbunătățirea mobilității urbane”, cum o justifică autoritățile publice locale! Ba din contră, și în prezent zona respectivă se confruntă cu haos și risc permanent de accidente rutiere, din cauza șoferilor care ignoră cu încăpățânare interdicția de a vira spre stânga la ieșirea din parcarea unității economice. „Ce nenorocire trebuie să se întâmple pentru a înțelege și autoritățile că trebuie reînființat sensul giratoriu?” – atrag atenția cetățenii.





Bulevardele 1 Decembrie 1918 și Alexandru Lăpușneanu – de fapt, arteră principală care străbate municipiul Constanța aproape dintr-un capăt în altul! – au fost supuse unor reconfigurări rutiere de amploare în cadrul proiectului de reabilitare, de „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gară CFR și stațiunea Mamaia”, cum îi este denumirea „pompoasă”. Fără excepție, toate schimbările impuse pe artera respectivă au stârnit valuri întregi de nemulțumire: de la desființarea locurilor de parcare, la trasarea liniei continue pe toată lungimea arterelor, interzicând astfel a se mai vira la stânga spre cartiere, până la desființarea tuturor sensurilor giratorii de pe lungimea celor două bulevarde. Traficul rutier a fost dat peste cap, la fel și viața constănțenilor, nevoiți în prezent să înconjoare kilometri buni pentru a ajunge acasă și să parcurgă în 20 – 30 de minute drumuri pe care până în vara lui 2022 le străbăteau în 5 – 10 minute. Starea tensionată în rândul participanților la trafic se amplifică și, deși timpul trece, schimbările aduse nu dovedesc „îmbunătățirea mobilității” promisă în proiect. Iar acest aspect este evident din ce în ce mai mult, pe zi ce trece.



Indicator ignorat, mai toți șoferii virează la stânga, pe interzis!

De exemplu, a trecut mai bine de un an de când a fost desființat sensul giratoriu din dreptul City Park Mall. La vremea respectivă, autoritățile publice locale arătau că este necesară desființarea, întrucât proiectul prevede realizarea unui sens giratoriu la capătul bulevardului Alexandru Lăpușneanu, în zona Satului de Vacanță. Constănțenii reclamă că, între timp, a fost realizat și respectivul sens giratoriu, dar haosul din trafic nu s-a îmbunătățit cu nimic!

„În urmă cu câțiva ani, polițiștii rutieri insistau pe realizarea de sensuri giratorii ca măsură pentru fluidizarea traficului aglomerat din municipiul Constanța și, mai ales, ca măsură de prevenție a accidentelor rutiere. Când s-a schimbat rolul sensurilor giratorii? De ce se insistă, prin proiectele de reabilitare urbană, să fie desființate? Să luăm exemplul sensului giratoriu de la City Park Mall. Măsura desființării acestuia mai mult a încurcat traficul. În primul rând, se creează aglomerație pe strada Soveja, pe cealaltă cale de acces spre unitatea economică. Apoi, sunt foarte mulți șoferi care în momentul în care ies din parcarea unității economice virează spre stânga, spre intersecția cu strada Soveja, deși există un indicator care interzice strict această manevră. Este risc de accidente rutiere, au fost numeroase incidente din această cauză! Apoi sunt cei care vin dinspre stațiunea Mamaia și virează peste linia continuă, pentru a intra la mall. Este clar deja că această măsură nu a îmbunătățit cu nimic mobilitatea rutieră, este un haos mereu, de ce se încăpățânează autoritățile să o mai mențină? Trebuie să se întâmple o nenorocire pentru a înțelege și autoritățile că trebuie reînființat sensul giratoriu?”, ne-a semnalat Georgian D., cititor al cotidianului nostru.



De altfel, se impune menționat că în cursul zilei de miercuri, 13 septembrie, în timpul în care reporterul „Cuget Liber” s-a aflat la fața locului, au fost numeroși șoferi care au ignorat fără ezitare indicatorul cu „interzis a vira la stânga” și noroc de viteza de reacție a celor care rulau dinspre stațiune spre intersecția cu strada Soveja, căci altfel puteau avea loc incidente rutiere!

Unde este „mobilitatea urbană îmbunătățită” promisă?

Referitor la motivul desființării sensurilor giratoriu – îl includem aici și pe cel de la intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu strada București -, reamintim că autoritățile au precizat pentru „Cuget Liber” că este o impunere a proiectului de reabilitare, cu finanțare europeană. „Linia continuă a fost instituită pe toată lungimea bulevardului, de la Gară până la intrarea în stațiunea Mamaia, cu excepția intersecțiilor semaforizate, luând în calcul obiectivul general al proiectului, respectiv: îmbunătățirea mobilității urbane în municipiul Constanța, prin resistematizarea infrastructurii de transport corespunzătoare arterelor rutiere b-dul 1 Decembrie 1918 și b-dul Alexandru Lăpușneanu, în vederea încurajării utilizării modurilor de transport mai prietenoase cu mediul, prin creșterea atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale, precum și adaptarea la nevoile persoanelor cu dizabilități și mobilitate redusă”, se arată în răspunsul transmis de reprezentanții autorității locale, la o dată anterioară. 





Comentează știrea

Cetateanu' indignat
15 septembrie 2023
Constanta, orasul dezastru

Nu doar ca nu se poate intra la mall, dar oricine locuieste in cartierul de vizavi de Parcul Tabacarie, ocoleste kilometri ca sa ajunga acasa. In consecinta, mobilitatea urbana s-a transformat in poluarea urbana pe nervii cetateanului, avand in vedere kilometri parcursi!!! Si... de parca nu era de-ajuns ca orasul arata dezastruos (pot spune ca este cel mai urat si neingrijit oras din tara), "ilustrii conducatori" s-au gandit ca mai rezistam unei arogante, asa ca au schimbat si denumirile unor statii de CT Bus, de pe linia 100, de nici nu mai stii unde sa cobori!!! Nu ne-a mai ramas decat speranta ca la alegerile din 2024 vom avea pe cine sa alegem. In rest nervi de otel va doresc!

W
15 septembrie 2023
Sens giratoriu

Tot orasul intoarce la papadie Inclusiv cei din Km 4-5 Bataie de joc

constantean
17 septembrie 2023
mersul pe jos face piciorul frumos

mai mergeti si pe jos

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6052 secunde