LOVITURĂ DE MAESTRU! A furat 9.000 de euro în plin centrul Constanței

581
< 1 min citire
LOVITURĂ DE MAESTRU! A furat 9.000 de euro în plin centrul Constanței - 6maiperchezitiifurt-1430900245.jpg
Mai bine de o lună au căutat polițiștii constănțeni, un individ care a furat dintr-un restaurant din municipiul Constanța o geacă în care erau 9.200 de euro și două telefoane mobile.
Păgubitul, în vârstă de 48 de ani, le-a reclamat polițiștilor că, pe 31 martie, se afla în restaurantul Bueno de pe Bulevardul Tomis, când i-a fost furată geaca.
Din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că suspect de comiterea furtului este Sever Orazali, de 47 de ani. Bărbatul a fost închis, în trecut, pentru tâlhărie, viol și chiar tentativă de omor. El a fost căutat, dar mai bine de o lună nu a fost de găsit.
Ieri, în baza unor informații, polițiștii Secției 3 și mascații de la Serviciul Acțiuni Speciale au descins la trei adrese din municipiul Constanța, într-una dintre ele ascunzându-se și suspectul.
Individul a fost reținut, iar azi noapte a fost dus în fața magistraților Judecătoriei Constanța, care au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
De asemenea, polițiștii au confiscat și suma de 2.300 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0436 secunde