Lovitură grea pentru bișnițarii din piața Abator

583
4

Articole de la același autor

Gruparea infracțională care aproviziona cu țigări de contrabandă piața Abator din municipiul Constanța a fost destructurată de oamenii legii. Anchetatorii aveau informații că țigările erau aduse în mod ilegal din Turcia, așa că au pornit pe traseul urmat. Astfel au descoperit că cel care introducea țigările în țara noastră era Abdul M. Hasan Rahman, de 51 de ani, comandantul navei Rania H, sub pavilion Togo. Miercuri, polițiștii au descins la bordul navei, ce tocmai ajunsese în portul Constanța, dar și la alte cinci adrese din municipiu. Acțiunea a fost una de succes, căci au descoperit cantitatea de 45.440 țigarete, mărcile Fast Red și LM. Mai mult, la una dintre adrese - un apartament de cinci camere de pe strada Făgetului (zona stadionului Farul), pe care comandantul sirian îl închiriase anul trecut - anchetatorii au dat peste doi emigranți ilegali, sirieni de naționalitate kurdă, identificați ca fiind Monir Alsayed și Mahmoud Hamid. 


"Din probele administrate s-a stabilit că cei doi transfugi au intrat în mod separat în România, din Bulgaria, în luna octombrie 2014, fiind victimele infracțiunii de trafic de migranți, faptă săvârșită de cetățeni străini neidentificați. Ajungând în municipiul Constanța, transfugii l-au con-tactat pe inculpat, conațional, care le-a facilitat șederea ilegală în România, găzduindu-i într-un apartament închiriat pe o durată de patru ani", au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Anchetatorii au adăugat că respectivul apartament era închiriat pentru "obținerea de foloase patrimoniale", iar nu în interes personal, negăsindu-se niciun obiect personal de-al comandantului sirian. 


Inculpatul sirian a fost reținut de anchetatori, fiind acuzat de contrabandă de țigări și facilitarea șederii ilegale în România. Cei doi transfugi pe care ia ajutat au ajuns în custodia Serviciului de Imigrări Constanța, fiind anchetați pentru trecerea frauduloasă a frontierei. De asemenea, în dosar mai sunt anchetați și doi români, care-l ajutau pe cetățeanul sirian să distribuie țigările bișnițarilor din municipiul Constanța. 


Dosarul este instrumentat de polițiștii de frontieră de la Garda de Coastă, cu sprijinul tehnic și informativ al Depar-tamentului de Informații și Protecție Internă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. 


Comentează știrea

Kent
25 octombrie 2014
"baietii"

Si baietii din complex Abator, cei care de ani, foarte multi ani, polueaza aerul locuitorilor din zona si nu numai, ce au patit, banuiesc ca sunt din nou la "datorie"?

iulia
25 octombrie 2014
locuri sigure

Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Zizi
26 octombrie 2014
Vrajeala

Bai Iulia(sau ce nume iti vei da) mesajului asta al tau, prin care iti faci reclama in mod abuziv, si pe care il ai scris undeva si ii dai doar copy/paste, ti-l voi contra oridecateori ai sa-mi dau ocazia. Si eu pe al meu il am scris undeva. Si eu ii dau copy/paste ca si tine. MESAJ CATRE CONSTANTENI: OAMENI BUNI, NU VA LUATI DUPA MESAJUL. E O MINCIUNA CARE ASCUNDE MULTE ESCROCHERII. DACA AR FI O FIRMA SERIOASA, AR ALEGE ALT MOD DE A FACE RECLAMA. SE BAZEAZA PE DISPERAREA OAMENILOR SARACI DE A AVEA O VIATA MAI BUNA. GANDITI-VA DE 10 ORI INAINTE DE A DA CURS UNEI ASTFEL DE OFERTE. AVEA O VIATA MAI BUNA. GANDITI-VA DE 10 ORI INAINTE DE A DA CURS UNEI ASTFEL DE OFERTE.

Răspuns la: locuri sigure
Adăugat de : iulia, 25 octombrie 2014
Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni...
EscorteDinRomania.ro
7 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4906 secunde