Cercetările îl chinuiesc…

Magistratul Dinică vrea să "fugă" de la Judecătoria Constanța

1043
Ieri, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) trebuia să ia în discuție cererea de transfer formulată de magistratul Dumitru-Mircea Dinică, de la Judecătoria Constanța, sancționat disciplinar în mai multe rânduri, iar în prezent cercetat din nou pentru efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile și atitudine nedemnă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, avocați, experți, martori sau justițiabili. Potrivit ordinii de zi, Dinică cere transferul la una dintre cele șase judecătorii de sector din București.
Tot în ședința de ieri a Secției pentru judecători a CSM-ului s-au aflat cererile de transfer ale judecătorilor Romeo Glodeanu și Mihaela Glodeanu, care vor să lucreze în cadrul Tribunalului București.
Potrivit reprezentanților CSM, discuțiile privind cererile de transfer vor fi reluate în ședința viitoare a Secției pentru judecători.
Precizăm că prezenta cercetare disciplinară a magistratului Dinică a pornit de la autosesizarea CSM-ului la o serie de articole care au apărut în ziarul "Cuget Liber", privind acuzațiile aduse acestuia de către mai multe persoane cu privire la faptul că a locuit la mai multe adrese din Constanța, dar a plecat mereu fără a plăti chiria. Totodată, el este cercetat pentru un comportament neadecvat față de colegi, avocați, experți, martori sau justițiabili.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2979 secunde