Marfă de peste un milion de lei, confiscată în portul Constanța

136
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul PPF Constanța Sud Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăți comerciale cu sediul în București. În urma controlului au fost descoperite 23.342 de articole, (jucării pentru copii), bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 1.290.000 de lei dacă ar fi originale. Marfa purta însemnele distinctive ale unor mărci cunoscute și a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali, pentru a fi trimisă spre expertizare. 

Polițiștii de frontieră au întocmit administratorului societății comerciale în cauză, un chinez în vârstă de 34 de ani, cu reședința în București, dosar penal pentru punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3783 secunde