Mărturisiri cutremurătoare din lagărele comunismului: "Moartea mi se arătase de multe ori, în toată hidoșenia ei"

924
2
Mărturisiri cutremurătoare din lagărele comunismului:

Articole de la același autor

Bătăile crunte, înfometarea și înjosirea până la dezumanizare reprezintă doar o mică parte din ceea ce s-a întâmplat în lagărele din țara noastră în perioada comunismului. Moartea era la ea acasă, își amintește Paul Andreescu, unul dintre puținii constănțeni care au experimentat ororile din spatele gratiilor și încă mai sunt în viață.

Avea doar 17 ani când a fost declarat "dușman al poporului" și condamnat la cinci ani de închisoare și chinuri. A fost mutat, pe rând, dintr-o unitate în alta: Gherla, Periprava, Strâmba, Stoenești, Grădina etc.; difereau gardienii, natura muncii, dar nu și umilințele. "Bandiții", așa cum erau numiți deținuții, invariabil, nu contau ca persoane, ci ca număr. Iar gardienii erau încurajați să-i bată cât mai crunt, ba chiar să-i împuște. "Ciomagul sau parul reprezentau arma predilectă a sistemului. Ele pot fi socotite, fără teama de a greși, ca emblemă a comunismului", mărturisește constănțeanul Paul Andreescu, astăzi ajuns la venerabila vârstă de 75 de ani.

Sadism dus la extrem

În toate închisorile deținuții erau bătuți fără milă, dar constănțeanul rememorează un episod din lagărul din Stoenești. "La întoarcerea de la muncă, gardienii puneau mâna pe ciomege și aplicau 25 de lovituri deținuților care nu-și făceau norma. Uneori lucrau la două ciocane, ca la Gherla, să termine treaba mai repede, ziceau ei. Se arătau chiar supărați pe noi, vinovați că nu-i lăsam să-și termine la timp serviciul și îi obligam să lucreze peste program. «Din cauza voastră, bandiților, noi trebuie să ne prelungim programul», ne spuneau ei. Și dădeau dovadă de un sadism extrem". În acest lagăr, după ce toată ziua cărau pământ pentru realizarea de diguri, "bandiții" se întorceau în saivanele de oi, unde erau cazați (în unele cazuri și câte cinci în două paturi), și făceau noapte albă încercând să se apere de șobolani imenși.

Generoși cu cei care împușcau "bandiți"

O altă închisoare care a lăsat urme adânci a fost "cavoul plutitor" de la Periprava. Un bac unde erau înghesuiți zeci de deținuți, în mizerie și frig. "Într-o zi, pe când eram la recoltat stuf, nu știu ce i s-a năzărit unui soldat, cel care avea în primire câinele, că a început să ne înjure că nu muncim. Cred că i se făcuse dor de casă și cum fiecare dintre noi era un posibil permis pentru 15 zile, nu era exclus să-i fi încolțit gândul că unul dintre noi i-ar fi putut ostoi dorul de casă. Așa că a slobozit dihania spre noi", își amintește constănțeanul. Puțin a lipsit să omoare unul dintre deținuți și numai solidaritatea și norocul a făcut ca ceilalți să-i sară în ajutor.

Morții erau adunați stive

Pentru mulți dintre cei care au ajuns în lagăre, munca silnică, hrana insuficientă și bătăile au fost prea mult de suportat. "Nu după mult timp de la sosirea pe bac, a început să se stingă aproape zilnic câte unul. Unii se stingeau la stuf, pe câmpul de trudă, alții la bac, după întoarcerea de la muncă. Când cineva cerea să se facă liniște în cală, știam că se mai stingea cineva. Nici nu ne mai interesa cine", a continuat constănțeanul.

Iar morții erau adunați, stive, pe bac, până când veneau responsabilii pentru a-i îngropa.

Morții, folosiți pentru a-i speria pe deținuți

"Trecusem de multe ori pe lângă moarte, în scurtul timp de viață. Aveam 20 de ani și făcusem mai bine de trei ani de închisoare și moartea mi se arătase de multe ori, în toată hidoșenia ei, și de fiecare dată se întâmplase o minune și scăpasem", își mai amintește Paul Andreescu.

Iar una dintre aceste întâlniri a avut loc în noaptea de Anul Nou, în 1958 spre 1959, la Gherla. Atunci, constănțeanul, considerat ca fiind unul dintre cei mai "vocali" deținuți, a fost băgat la carceră, în Zarca, sectorul din închisoare unde erau duși "bandiții" pentru exterminare. "Auzisem multe povești despre Zarcă și mă temeam. Auzisem că aveau încăperi cu capcane și că puteam să cad ori într-o gaură cu țepușe ori într-o derivație a Someșului, în care puteam să mă înec. Am fost băgat într-o celulă cufundată în întuneric și a fost închisă ușa după mine. După momentele normale de uluială am început să tatonez locul cu picioarele. Am întâlnit un obstacol. M-am aplecat și am dat de o pătură. Primul gând a fost că totuși avuseseră grijă să găsesc o pătură în celulă. Frigul și frica pătrundeau în oase și în suflet în egală măsură. O pătură însemna colacul de salvare. M-am aplecat să iau pătura și am înțeles că obstacolul pe care îl întâlnisem era dur, nu moale. Sub pătură zăcea un mort! Mortul era chircit mai mult pe o parte, cu mâinile încovoiate și cu pumnii strânși, de parcă ar fi vrut să strângă ceva în ei. Nici picioarele nu erau drepte. Ochii erau pe jumătate deschiși și gura la fel. Avea culoarea vânătă și era slab ca un strigoi. Într-un gest automat, am pus pătura alături și am încercat să-l îndrept, să-i îndrept mâinile și să i le pun pe piept. Era prea târziu", a mai rememorat constănțeanul, ținut o noapte întreagă în aceeași încăpere cu mortul, ca o atenționare a ceea ce-l așteaptă, dacă nu se conforma regulilor ce-i erau impuse. Toate ororile trăite în lagărele comunismului, dar și ulterior, constănțeanul le-a strâns într-o carte, intitulată sugestiv "Culorile suferinței", care a ieșit de sub tipar anul trecut. 

Comentează știrea

Dudu
12 noiembrie 2014
Despre inchisori comuniste

Alo ! fotografia a 2-a este cea utilizata de propaganda comunista , unde al 2-lea din stanga - in picioare ar fi fost Nicolae Ceausescu in detentie . Domnule Andreescu , va rog sa protestati !

radu florian
12 noiembrie 2014
infiorator!!

te doare inima si sufletul, cand vezi ca a putut exista acel sistem comunist, cu oameni fara pic de Dumnezeu!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3978 secunde