Medic veterinar constănțean, ținut în arest pentru luare de mită

152
Medic veterinar constănțean, ținut în arest pentru luare de mită - 14apriliemedicveterinarramaneina-1397481492.jpg

Articole de la același autor

Magistrații Curții de Apel Constanța au hotărât, astăzi, ca medicul veterinar Mihai Pucerea, să rămână în arest preventiv, acesta fiind anchetat pentru luare de mită, fals în înscrisuri oficiale și spălare de bani. Decizia vine după ce, săptămâna trecută, judecătorii de la Tribunalul Constanța încuviințaseră ca medicul va părăsească arestul preventiv, pentru arest la domiciliu. Procurorii care anchetează dosarul au făcut însă recurs, astfel că dr. Mihai Pucerea va mai rămâne o lună după gratii.
Reamintim că bărbatul este acuzat că, în perioada 1 noiembrie 2013 - 8 ianuarie 2014, în calitate de medic veterinar în cadrul Circumscripției Sanitar - Veterinare Zonale Constanța, având ca atribuție de serviciu, printre altele, certificarea respectării condițiilor sanitar - veterinare de către persoanele juridice care efectuează operațiuni de export și tranzit de furaje și subproduse care nu sunt destinate consumului uman în Porturile Maritime Constanța și Constanța Sud - Agigea, a pretins în mod repetat sume de bani de la patru societăți comerciale în schimbul eliberării certificatelor veterinare. Banii ar fi ajuns la inculpat prin intermediul unei firme, unde asociați sunt fiica și soția medicului veterinar.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8077 secunde