Mega-scandal: "Operațiunea Balconul"

6753
27
Disciplina în construcții este o "materie" la care Constanța a rămas repetentă, iar complicitatea autorităților care ar trebui să controleze fenomenul transformă într-o "varză" tot ceea ce ținea vreodată de arhitectură și frumusețe zonală. Se încalcă legea, dar cine să constate toate aceste lucruri atunci când bugetarul plătit cu o simbrie de toată jena ca să facă pe polițistul în materie de construcții este obișnuit să-nchidă ochii instant dacă te prezinți la el cu o… atenție? 

Vă prezentam, în urmă cu aproape o lună, cazul unui constănțean nemulțumit vizavi de faptul că vecinul lui de la parter a început construirea unui ditamai balcon sub geamul său, care era de fapt o extindere a camerelor din apartament și prin care el mai câștiga cel puțin 20 de metri pătrați.

Este vorba de Steriu Uda, de pe strada Soveja nr. 41 bloc S1, scara B, care, atunci când l-am vizitat, a susținut că are toată documentația în regulă și nu avea niciun fel de temere vizavi de legalitatea construcției pe care o ridica. Ei bine, între timp, trimiși de Toader Sorin Străjeru, proprietarul apartamentului de deasupra sa, angajații de la Serviciul Disciplina în Construcții din cadrul Primăriei Constanța au constatat că lucrările la balconul respectiv ar fi fost efectuate cu încălcarea prevederilor autorizației de construire și a documentației tehnice pe care le deține Steriu Uda. El a fost sancționat în baza Legii 50/1991, dar "pârâtul" și-a finalizat, între timp și fără să-l oprească nimeni balconul, deși, teoretic, dacă nu respecți autorizația de construire și propria documentație tehnică ar trebui ca lucrările să fie stagnate, iar construcția adusă la stadiul inițial. Nimic din toate astea nu s-au întâmplat…

Plângeri peste plângeri

Toader Sorin Străjeru nu se lasă însă prea ușor. El a depus sesizare la Serviciul Autorizații în Construcții din cadrul Primăriei și cere să se facă verificări vizavi de eliberarea respectivei autorizații, susținând că apartamentul său, dar și rezistența întregului bloc sunt afectate de extinderea apartamentului al cărui proprietar este familia Uda, de la parter. Alte plângeri au fost depuse la Inspectoratul de Stat în Construcții, la Garda de Mediu, dar au fost demarate și două litigii, unul de natură penală, iar altul pe latură civilă.

Tribunalul Constanța va trebui să se pronunțe vizavi de cererea familiei Străjeru prin care solicită anularea autorizației de construire emisă de Primărie pentru balconul respectiv și demolarea construcției ridicate ilegal, iar Poliția și Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța vor trebui să se pronunțe cu privire la legalitatea ori comiterea vreunui abuz de către proprietarul apartamentului acuzat că ar fi construit ilegal, și dacă ar fi existat vreo complicitate din partea administratorului și președintelui Asociației de Proprietari.

Balcon folosit de hoți pentru a-i sparge casa!

Pentru că în urma articolului privind cazul a cărui prezentare am făcut-o mai sus am primit mai multe sesizări pe adresa redacției cu privire la astfel de construcții asupra cărora planează suspiciunea că ar fi ridicate ilegal, ieri, am făcut un periplu prin oraș, pentru a vedea dacă oamenii sunt nemulțumiți pe bună dreptate ori nu.

Prima oprire am făcut-o pe strada Mircea cel Bătrân nr. 118 bloc LD3. La parter există, întradevăr, un balcon, pretabil pentru sediu de firmă, dar cu lacătul pus pe ușă. De la vecini am aflat că acesta reprezintă "mărul discordiei". Firește, pe cei de la etajele superioare îi deranjează mai puțin existența construcției cu pricina. În schimb, proprietara de la etajul unu, care are apartamentul chiar deasupra balconului, a ajuns în culmea disperării, am spune noi, pe bună dreptate.

"De două ori, hoții mi-au spart apartamentul, intrând pe geam, după ce au escaladat balconul vecinului. Prima dată anul trecut, pe 11 august, când eram la o nuntă, iar a doua oară în acest an, pe 16 septembrie. Mi-au furat bunuri de valoare: laptopuri, aparatură, bijuterii; mi-au creat o pagubă de vreo 600 de milioane de lei (n.r. - vechi). Acum vreo două săptămâni, între orele 5 și 6 seara, eram cu fata acasă, ne uitam la televizor. Am auzit cum cineva forța gratiile de la geam, iar când m-am dus, am văzut un individ, cu o rangă, care încerca să le smulgă și să intre peste noi. Am tras o sperietură groaznică, mai ales la gândul că, de obicei, fata era singură acasă la ora aceea. Se putea pomeni cu un individ peste ea în apartament!", ne-a povestit disperată femeia.

Vizavi de legalitatea eliberării autorizației de construire, ea ne-a spus că balconul a fost ridicat acum mai mulți ani și că și-a dat acordul pentru că vecinul i-ar fi spus că vrea să își facă un balcon exact ca al ei, fără a se extinde în plus. Și ceilalți vecini ar fi fost induși astfel în eroare, dar odată construcția făcută, nimeni nu a mai spus nimic… "Acum, vara, nici nu pot ține geamul deschis, că pe scările exterioare construite pentru a intra în apartament stau tineri ori țigani, beau, înjură, fumează și vorbesc prostii", ni s-a mai plâns locatara.

Balcon cu "piscină" la scară, pe bulevardul Tomis

A doua oprire pe care am făcut-o, ieri, a fost pe bulevardul Tomis nr. 261 bloc T3 scara B. La fel, și aici, proprietarii apartamentului de la parter au mai construit, practic, încă o cameră și au îngrădit și spațiul din fața așa-zisului balcon. Strigător la cer este faptul că, deși cei direct afectați de o astfel de construcție, respectiv proprietarii apartamentelor situate chiar deasupra balcoanelor "buclucașe", nu-și dau acordul pentru ridicarea lor, legea spune că e nevoie de 50 plus 1 din semnăturile locatarilor din bloc…În acest caz, familia de la etajul unu nu a fost de acord cu ridicarea balconului, dar dacă semnăturile au fost strânse de la ceilalți locatari nu a avut încotro și a trebuit să se adapteze situației… Ce înseamnă asta? Că au fost nevoiți să încheie un contract cu o firmă de pază și protecție pentru a se simți în siguranță în propria casă!

"Nu știm cât de corecte sau legale sunt autorizațiile emise de Primărie. Noi am cerut documentele, dar nu ni le-au arătat", ne-a spus proprietarul. Pe gărduțul care împrejmuiește grădinița din fața balconului, în care proprietarul de la parter intenționează să facă și o mică "piscină", cum se amuză… amar, unii dintre vecini, am găsit și detalii despre construcție. Aflăm astfel că familia Aurelia și Adrian Mazilu este în posesia autorizației de construire nr. 278 din data de 29 februarie 2012 pentru "balcon pe toată lungimea apartamentului", eliberată, firește, de Primăria Constanța. Am încercat să stăm de vorbă cu proprietarii, dar aceștia, probabil, nu se aflau acasă ori nu au dorit să discute pe acest subiect.

O grădină ca-n rai pe pe strada Soveja!

A treia locație indicată de cititorii ziarului "Cuget Liber" a fost pe strada Soveja nr. 65 bloc 51. Și aici am fost uimiți de faptul că proprietarul de la parter și-a construit, practic, o altă cameră în afara blocului. Are ieșire din apartament direct într-o grădiniță amenajată în spațiul ce aparține blocului. Totul este îngrădit. Nu este absolut nicio diferență între un cetățean care locuiește la casă și acest fericit proprietar care stă la bloc. Are curte, are loc de întins rufele, terasă pe care să-și bea, vara, cafeluța… Am încercat să luăm legătura cu administratorul pentru a ne lămuri dacă totul a fost construit în conformitate cu legea, dar acesta nu a fost de găsit la ora efectuării documentării noastre.

Bomboana de pe colivă: "Penthouse"-ul de la Poarta 6!

Cea mai "impresionantă" situație am găsit-o însă la Poarta 6! La parterul blocului FD4, jumătate din acesta, în dreptul unui apartament de patru camere, se află o terasă care, practic, înconjoară blocul pe jumătate!!! Proprietarii și-au făcut terasă, unde au loc de întins rufe, de băut o cafea, de o ieșire la iarbă verde, căci și grădinița din jurul apartamentului este îngrădită și par să aparțină aceluiași proprietar. Numai pe această terasă există două ieșiri din apartament, iar intrarea pe terasă se face printr-o portiță din lemn. Atât administratorul blocului, cât și proprietarii (care spun că apartamentul este cumpărat pe firmă și că arhitectul le-ar fi spus că, în astfel de situații, există posibilitatea de a îngrădi… tot ce prinzi) spun că toată documentația care a avut la bază ridicarea unei astfel de construcții este perfect legală!

Noi nu putem decât să-i credem pe cuvânt! Problema este că astfel de construcții au "inundat" Constanța și, pe lângă faptul că strică, în multe cazuri, estetica locului, pun în pericol imobilele învecinate, ceea ce nu poate fi deloc corect. Pe de altă parte, mulți constănțeni se plâng de faptul că dacă merg, ca oameni simpli și fără prea mulți bani în buzunar, pentru a obține o autorizație pentru ridicarea unor construcții de genul acelora prezentate mai sus, li se pun bețe-n roate și sunt nevoiți, în multe dintre cazuri, să renunțe la idee, numai din cauza nervilor întinși la maxim și a drumurilor inutile pe care sunt nevoiți să le facă.



Comentează știrea

27 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
de la votant
14 noiembrie 2012
inducerea in eroare

operatiune asemanatoare celei de la referendum , in care sa fie intrebati vecinii care au semnat tabelele daca si-au dat acordul pentru constructiile realizate sau pentru un simplu balcon si au fost indusi in eroare ar duce la anularea autorizatiilor si demolarea constructiilor. la referendum am votat sper sa nu ma dezamagiti .

zoe
14 noiembrie 2012
operatiunea balconul

Nu cei ce construiesc sunt vinovatii ci cei ce elibereaza autorizatii. Blocuri mai noi sau mai vechi sunt mutilate pur si simpli de asa zisii proectanti care au terminat studiile pe genunchi care habar nu au de urbanism. Am studiat cu atentie pozele. Cu ce sunt obligati vecinii care si ei sunt proprietari sa suporte mizeriile umane ale unor oameni egoisti care isi cunosc numai propriul interes, care sunt mai presus decit lege. Cel putin poza cu peturile....stirneste indignare. Rusine celor care au aprobat asemenea mizerii, rusine celor care au acceptat asemenea mizerii ma refer la acei vecini nepasatori care daca lor le este bine nu ii intereseaza. Concluzia aceasta este Romania o tara unde legea nu este respectata sau este interpretata asa cum doreste cel ce lasa o mica atentie functionarului public. Suntem curiosi daca dupa aceasta investigatie se vor lua masurile de rigoare: darimarea tuturor aceste rusini ale disciplinei in construcii si revenirea la normalitate a constructiilor. Mare pacat ca acest oras a ajuns pe mina unor nelegiuiti.

Jivago
14 noiembrie 2012
Operațiunea Balconul

Acelasi lucru se intampla si in Bucuresti, pe Calea Grivite B3, sectorul 1, cu sprijinul tacit al unor arhitecti si constructori inconstienti. In caz de cutremur garadul 5 pe scara Richter cu o durata prelungita multe blocuri din Bucuresti, cu balcoane la parter, construite pe proprietatea locatarilor vor fi puse la pamant. Cine o sa raspunda pentru miile de morti? Nu conteaza de unde este primarul, dar toti au matusi si au devenit bogati peste nopate.

MACHEDON
14 noiembrie 2012
OPERATIUNEA BALCONUL

pe str>ion adrreescu nr 29 la blocul st 4 sc a pe linga cei de la parter si cei de la etajul 1au modificat balcoanele si aprobari in regula de la primarie.au daramat pereti interiori si exteriori care pun in pericol siguranta blocului fara ca nimeni sa -i derajeze. pe langa toate astea cu aprobarea primarie au desfiintat trotuarul si modificat parcarea pentru ca-i incomoda la parcarea masinilor de lux. toate astea ca sa traiasca bine tot neamul de crescatori de oi.

Cetatean
14 noiembrie 2012
Stenograme

Ce as mai citi niste stenograme legate de autorizarea si inspectia acestor comstructii ALO ALO se aide

onest
14 noiembrie 2012
balcon

Așa veniți pe strada Tulcei nr 2a (lângă piața Roșu )Tomis Nord să vedeți ce balcoane frumoase s-au construit !Cred ca nu ar fii rău să îi întrebați de autorizatii

ion
14 noiembrie 2012
balcoane

ba daca a-ti fi locouit voi la parter, si toti , ar scutura, arunca gunoi , apa s-ar caca in spatiul verde din fata geamului,cati din astia care se strofocesc puntru balcoane de la parter au strans un gunoi de pe spatiul verde-au oameni autorizati de constructie , au platit darile la primarie -bravo lor .

isabela
14 noiembrie 2012
autorizatie

nu cred ca locatari din aceste blocuri sunt oameni descrisi de tine , daca exista autorizatii de ce au fost amendati si sau dispus demolari si aducerea terenurilor la forma initiala . stiu oameni de la etajul 4 care ingrijesc spatiul verde din fata blocului la noi de exemplu o familie de pensionari de la et. 2 au grija de spatiul verde contribuind financiar toti . in comunitatile unde nu exista smecheri oameni se inteleg

pentru ion
15 noiembrie 2012
balcoane

cand cumperi la parter,nu cumperi ca ti-ar place,ci cumperi ca e mai ieftin si iti asumi scuturatul si ce mai vrei tu,si cei de la etajele intermediare platesc darile la stat,se pare ca tu habar nu ai care este esentialul in acest articol si te bagi in seama aiurea,si apropo citeste in dex ce inseamna balcon si ai sa vezi ca nu se identifica cu aceste constructii.

Răspuns la: balcoane
Adăugat de : ion, 14 noiembrie 2012
ba daca a-ti fi locouit voi la parter, si toti , ar scutura, arunca gunoi , apa s-ar caca in spatiul verde din fata geamului,cati din astia care se...
pentru acelasi ion
15 noiembrie 2012
'' balcoane''

BALCÓN ~oáne n. 1) Platformă cu balustradă, fixată la peretele exterior al unei clădiri, comunicând cu interiorul printr-o ușă. 2) Parte a unei săli de spectacole sau conferințe, așezată deasupra parterului. /

27 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4381 secunde