Mesaj emoționant al mamei doctoriței Loredana Chircu: „Să nu îmi ardă copilul!”

1465
Mesaj emoționant al mamei doctoriței Loredana Chircu: „Să nu îmi ardă copilul!” - cadavrudoctorita2-1620323979.jpg

Articole de la același autor

O anchetă pentru profanare de cadavre sau morminte este în desfășurare la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și al Serviciului de Investigații Criminale, după ce Mărioara Paizan, mama doctoriței Loredana Chircu, a acuzat că a dispărut trupul neînsuflețit al acesteia.

Femeia a reclamat că ginerele ei a luat trupul neînsuflețit de la casa mortuară din municipiul Constanța și l-a transportat la București, pentru a fi incinerat. După ce instanța de judecată a dispus suspendarea incinerării până la judecarea pe fond a solicitării mamei ca medicul să fie înmormântat creștinește, Mărioara Paizan nu a mai știut nimic referitor la locul unde a fost depus trupul neînsuflețit.

Prin urmare, în după-amiaza zilei de miercuri, atât mama doctoriței, cât și soțul acesteia au fost chemați la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. „Am dat declarație cu privire la ce doresc eu să aflu: unde este trupul copilului meu și să oprească această incinerare. Am cerut să se urmărească firul transportului, de la Constanța la București, să vadă unde este trupul neînsuflețit, nu știu cum să acționez. Pe el îl rog din tot sufletul să renunțe la acest gând, al incinerării, chiar dacă legea îi dă lui ca soț acest drept. Să se gândească, atât el cât și cei apropiați lui, să nu îmi ardă copilul. Nu vreau să îi fac rău, vreau ca și nepoțica să o ducă bine. Copilul meu și-a cumpărat din timpul vieții loc de veci, crucea de lemn și coroanele de flori le-au dus deja la criptă”, a afirmat Mărioara Paizan, la ieșirea de la audieri.

În schimb, soțul doctoriței Loredana Chircu nu a dorit să facă nicio declarație presei. Potrivit unor surse apropiatei anchetei, în fața oamenilor legii Alexandru Chircu ar fi declarat la ce casă mortuară din București se află trupul neînsuflețit al soției, cât și faptul că așteaptă decizia instanței, dacă va avea loc o incinerare sau o înhumare.

Reamintim că dr. Loredana Chircu, apreciat specialist de medicină internă, a fost găsită decedată în camera de gardă a unui spital privat din municipiul Constanța. Împrejurările în care a survenit decesul sunt încă neelucidate, fiind deschisă o anchetă penală: pe de o parte se suspicionează o sinucidere, pe de altă parte este luată în calcul și varianta unui accident nefericit, urmare a dozării eronate a unor medicamente. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.2623 secunde