Ministerul Justiției nu a fost informat oficial de omologii din Republica Moldova despre extrădarea lui Cristian Rizea

265
Ministerul Justiției nu a fost informat oficial de omologii din Republica Moldova despre extrădarea lui Cristian Rizea - xrizeaextradare-1641119825.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Justiției a făcut o serie de precizări cu privire la extrădarea fostului deputat Cristian Rizea, aflat în Republica Moldova. Afirmațiile vin în contextul în care, în ultimele zile ale lui decembrie 2021, presa din țara vecină a publicat faptul că fostul deputat român și-ar fi pierdut cetățenia moldovenească.

„În legătură cu informațiile apărute în media din Republica Moldova privindu-l pe Cristian Rizea, Ministerul Justiției face următoarele precizări. Partea română și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege și a transmis Ministerului Justiției din Republica Moldova cererea de extrădare încă din data de 5 noiembrie 2020. Cererea depusă la Ministerul Justiției din Moldova își păstrează efectele. Facem precizarea că procedura și timpii de soluționare pentru cererea de extrădare înaintată de autoritățile române sunt reglementate de legislația statului solicitat, respectiv Republica Moldova. Până la această oră, Ministerul Justiției nu a fost informat oficial de către ministerul moldovean al Justiției cu privire la situația juridică actualizată a susnumitului Cristian Rizea. Ultima revenire la colegii din Republica Moldova a fost în luna noiembrie 2021. La data prezentului comunicat, Ministerul Justiției din România a înaintat o nouă adresă către Ministerul Justiției din Republica Moldova, în care a solicitat informații cu privire la stadiul cererii de extrădare făcute de autoritățile române.

Următorul termen fixat de autoritățile din Moldova în dosarul de extrădare a lui Cristian Rizea este 28 ianuarie 2022, informația fiind obținută din surse deschise”, a transmis Ministerul Justiției.

Reamintim că Cristian Rizea a plecat în Republica Moldova, după ce, în martie 2019, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Rizea a fost acuzat că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, care a fost îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi la Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care Colţea le avea la nivelul celor două autorităţi.

La începutul lunii noiembrie, Cristian Rizea a fost reținut la Chișinău, după retragerea cetățeniei, iar autoritățile din Republica Moldova au anunțat că au demarat deja procedura de extrădare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9024 secunde