Ministrul Justiției: Este o chestiune de zile până când Darius Vâlcov va fi adus în țară

226
Ministrul Justiției: Este o chestiune de zile până când Darius Vâlcov va fi adus în țară - dariusvalcov16459700-1691754506.jpeg
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat vineri, în timpul unei vizite la Tribunalul Arad, că aducerea în România a lui Darius Vâlcov este o chestiune de câteva zile.


"Este o procedură în curs, statul italian, prin Ministerul Justiţiei, a luat legătura cu Poliţia Română. E o problemă de zile, nu mai mult", a declarat Alina Gorghiu.

Ministrul a spus că şi în cazul altor persoane căutate de autorităţile române, dar care sunt în Italia, Ministerul Justiţiei va fi "activ".

"Tot ce avem proceduri în curs, nu epuizate, vom fi activi ca şi în acest caz. Avem un magistrat de legătură în Italia, care pe tot ce înseamnă cazuri active se va ocupa şi ne va ţine la curent", a spus Gorghiu, citată de Agerpres.

Alina Gorghiu a subliniat că Ministerul Justiţiei "a avut un rol activ în toată această perioadă", iar "cooperarea judiciară în materie penală cu Italia în acest caz (Vâlcov - n.r.) a fost foarte bună".

"Din punctul meu de vedere, indiferent de nume, indiferent că îl cheamă Vâlcov, Popescu sau Ionescu, persoanele condamnate care au ales temporar altă jurisdicţie pentru executarea pedepsei se întorc în România şi execută pedeapsa în sistemul penitenciar românesc. Deci nu avem niciun fel de ezitare în a aplica aceaşi măsură, acelaşi tratament oricărui fugar", a mai spus ministrul.

Curtea Supremă de Casaţie a Italiei a respins marți recursul formulat de Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi fost ministru al Finanţelor, împotriva deciziei de predare a acestuia către autorităţile din România.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3606 secunde