Moarte suspectă într-un parc municipal. O persoană a fost găsită decedată într-un autoturism

460
< 1 min citire
Moarte suspectă într-un parc municipal. O persoană a fost găsită decedată într-un autoturism - parc-1741624467.jpg
O persoană a fost găsită decedată, luni, într-un autoturism aflat în Parcul Municipal Vest din Ploiești, anchetatorii susținând că există indicii cu privire la o sinucidere.
'Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați azi, 10 martie a.c., cu privire la faptul că în Parcul Municipal Vest din municipiul Ploiești, într-un autoturism, se află o persoană inconștientă. În baza sesizării, s-a format o echipă complexă formată din polițiști judiciariști și tehnicieni criminaliști care au constatat faptul că în autoturism se află un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Ploiești, care prezenta o plagă înjunghiată', informează Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
Conform sursei citate, nu există indicii că bărbatul ar fi fost înjunghiat de către o altă persoană.
'Din verificările efectuate până la acest moment nu au rezultat indicii de comitere a acestei fapte de către o altă persoană, conturându-se bănuiala rezonabilă de auto-înjunghiere', arată IJP Prahova.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul, informează Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0353 secunde