Ororile celui de-Al Doilea Război Mondial. Constanța, în suferință: cadavre decapitate pe plajă și clădiri bombardate!

3090
5

Articole de la același autor

Cadavre pe care marea le aducea pe plaja din Mamaia, explozii asurzitoare, clădiri distruse și o teamă constantă - aceasta era imaginea suferinței, în Constanța din ultimii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial. 


Portul Constanța și, implicit, și orașul au reprezentat în Al Doilea Război Mondial puncte strategice la țărmul Mării Negre. Este și lesne de înțeles motivul, având în vedere că forțele navale maritime au jucat un rol considerabil în desfășurarea con-flictului armat. 
Comandorul (r) Nicolae Mujicicov a făcut Al Doilea Război Mondial pe dis-trugătorul "MMS Ferdinand", iar în una din cele mai grele misiuni ale Marinei Militare, respectiv evacuarea Crimeei, a fost co-mandant de convoi pentru navele care transportau refugiații. Întors la Constanța, a fost detașat la Flotila de Hidroaviație, astfel că, din a doua jumătate a anului 1944, asistă revoltat la suferința Constanței. Redăm o parte din cele trăite de coman-dorul Mujicicov, așa cum le-a expus în revista "Hidroaviația României". 


"După programul de dimineață de la Hidroescală, cei care nu suntem programați pentru zbor în ziua respectivă revenim pe celălalt mal al lacului (n.r. - Siutghiol) și profităm de plaja de la Mamaia. Într-o zi, după o puternică furtună, distingem pe întinsul plat al plajei ridicături de nisip. Nu ne trebuie mult ca să constatăm că sub stratul subțire de nisip se ascund corpuri umane, sau mai bine zis ce a rămas din ele. Nu pot fi recunoscute în primul moment, le lipsesc capete și numai după urme de uniformă, centuri sau eventual brâie ne dăm seama dacă sunt români sau germani. Sunt nefericiții naufragiați din timpul operațiunilor de evacuare a Crimeei, de pe vasele scufundate de aviația sau submarinele sovietice. Luni de zile le-a păstrat marea și acum puternica furtună din ajun le-a adus în sfârșit pe pământul unde își vor găsi liniștea.


Și așa trec ultimele zile ale lunii iunie, apoi iulie și jumătate din august. Știrile de pe front nu ne aduc nicio veste bună; dim-potrivă, tensiunea crește zi de zi și realizăm că se apropie momente grele, hotărâtoare", povestea "lupul de mare". 


Portul Constanța, după ultimul bombardament 
Nu trece mult și portul Constanța este bombardat de inamici; un atac puternic, soldat cu mulți morți și răniți. 


"În dimineața de 20 august 1944 suntem informați că portul Constanța este supus unui puternic bombardament aerian. Până la noi, la Mamaia, se aude huietul în-depărtat al exploziilor, se văd spre sud nori groși de fum. Când totul pare a se liniști, reușim câțiva marinari să facem rost de o mașină și ne repezim în Constanța, spre port. De sus, de pe faleza din oraș, vedem urmele bombardamentului avioanelor sovietice, primul de precizia și tăria acestuia. Cu inima însângerată aflu că distrugătorul meu, «Regele Ferdinand», fusese lovit în plin de o bombă ce i-a pătruns în coșul din prova, iar alături de el s-a scufundat micul și curajosul torpilor «Năluca». Sunt morți și răniți. Abia mai târziu aflu de moartea secundului de pe «Ferdinand», căpitanul Tiberiu Sârbu, cel care cu trei luni mai înainte fusese rănit în bătălia de la Kersones", a completat marinarul. 


Și în oraș, imaginea era dezolantă, cu toate clădirile în ruină, inamicii lăsând răni adânci atât în sufletele constănțenilor, cât și pe fața Constanței. După doar trei zile, mai precis pe 23 august 1944, România întoarce armele împotriva germanilor. Chiar și așa, pentru încă trei săptămâni, când a fost semnat armistițiul cu Aliații, România a fost considerată un inamic, astfel că rușii sosiți la Constanța au confiscat, fără să li se poată împotrivi cineva, armament, muniții, hidroavianele, dar și întreaga flotă militară.



Menționăm că materialele informative și fotografiile ne-au fost puse la dispoziție de gen. mr. av. Gheorghe Constantin, comandor av. Vasile Reghintovschi și Pascale Roibu - Club Marine Explorer.


Comentează știrea

janeta
13 decembrie 2014
ororile razboiului la mamaia

Cu greutatea sufletului povestesc cei care au luptat pentru libertate Dar intreabai acum;;;daca au vazut MAMAIA si culoarea marii ,din cauza LUPULUI care nimeni nu,l vede si opreste DISTRUGATORUL MAZARE MILIONARUL MAMAIEI,taie si pirleste pentru bani,si oamenii (VETERANII ) nici nu stiu cum arata asteapta un pui

ion
13 decembrie 2014
...

interesant articol,ca majoritatea pe aceasta tema.dar flori draga fi mai atenta,armistitiul s-a semnat in septembrie 44,si de aceea rusii au facut prapad in romania si dupa 23august.

Copilu
13 decembrie 2014
Perspectiva unui copil de 4-5 ani asupra perioadei 43-46 in Constanta...

Nu au fost numai astea... Este interesanta perspectiva unui copil asupra razboiului. Un copil din timpul razboiului mi-a povestit cum nemtii aveau vile in km4-5 si se bronzau in loc sa isi sprijine camarazii de pe frontal de Est, cum cumparau cu bani falsi tot laptele din piata, cum se spalau cu apa luata direct dintr-un lac cu broaste; cum rusii calcau cu camioanele copii, cum cautau motive de scandal populatiei locale, cum le era incredibil de frica de GPU; cum americanii bombardau de la 10000 de m si oamenii cand se intorceau din adaposturi dupa sapatamani gaseau casele ruinate si maini si picioare ale soldatilor de la "antiaeriana"; cum erau parasutate portofele si stilouri cu exploziv ca sa mutileze personlul din spatele frontului iar victimele erau copiii. Cum popolatia civila si copiii mancau paine cu zahar in adaposturi saptamani la rand... Cum au ocupat rusii Liceul Mircea si cum au facut popota din restaurantul fostului hotel Continental, cum ii imbatau cu pistolul la tampla pe anonimi muncitori romani. Razboiul este cumplit. Sperantele erau personaje de gen Agarici. Cum au dat anumite banci faliment cand au venit legionarii la putere. Cum oamenii isi faceau cu ochiul dupa alegerile desfasurate sub ocuptie sovietica fiindca votasera "ochiul" si comunistii au furat alegerile si a iesit "soarele". Cum sovromurile jefuiau TOT...

vaporeanu
15 decembrie 2014
joburi

Cea mai buna oferta de lucru! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Lucia
29 decembrie 2014
Noutate absoluta, doar acum!

Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.481 secunde