Pâinea se scumpește de luna aceasta. "Trebuie să coste cât o țigară"
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Pâinea se va scumpi cu câteva procente de luna aceasta, din cauza majorărilor la prețul gazelor și al energiei electrice. Producătorii din industria de panificație susțin că majorările ar trebui să pornească de la un nivel de 0,20 de lei pentru o franzelă simplă, prețurile urmând să crească procentual față de cele actuale ale produselor vândute. Președintele patronatului ROMPAN a avansat o analiză inedită, potrivit căreia o pâine ar trebui să coste cât o țigară!
Președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu, a explicat rațiunile aflate la baza creșterii prețului produselor de panificație.
"Prețul materiei prime a crescut, prețul forței de muncă, la fel. Pe lângă toate acestea, am primit notificări de la furnizorii de gaze și de energie electrică pentru a ne informa că majorează tarifele cu 25%. Dacă țigara s-a scumpit, nu trebuie să scumpim și pâinea? Dacă, înainte, o pâine costa cât o țigară, trebuie să coste și de aici încolo cât costă o țigară. (…) În momentul de față, prețul franzelei variază între 0,60 lei și 1,30 lei. Dacă fiecare adaugă un minimum de 0,20 lei, atunci produsul va costa între 0,80 și 1,5 lei. Vorbim de franzela de 300 de grame. Calculele noastre strict făcute pe brutăria ROMPAN – Proiect Service – ne arată că acesta este intervalul la care trebuie să ne referim. Sigur, dacă un produs costă 4 lei, nu mai vorbim de o majorare de 0,20 lei, ci de altceva", a spus Aurel Popescu, citat de Agerpres.
Covrigii sunt din ce în ce mai ceruți pe piață, iar președintele patronatului crede că prețul lor a fost mărit artificial
"Legat de covrig, trebuie să luăm în calcul nu numai aceste creșteri. Este problema și restului la produs pe care îl dai omului. Am făcut un experiment: am aruncat 10 bani pe jos pentru a vedea câte persoane se apleacă să ridice moneda. Nici la 25 de oameni nu s-a aplecat unul să ia 10 bani sau 20 de bani. Însă, dacă persoanele observă o monedă de 50 de bani, pe aceea o ridică. Este bună și la cărucioarele din supermarket, și la cafeaua de la automat. Atunci, decât să nu-i dai rest omului sau să-i umpli buzunarul de mărunțiș, sunt convins că majorarea de preț a fost un pic mai mare decât trebuia, astfel încât să fie eliminată această chestie cu restul dat clientului", a mai spus președintele ROMPAN.
sursa: libertatea.ro
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 25 Aprilie 2016
Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014
Miercuri, 01 Octombrie 2014
Joi, 25 Septembrie 2014
Miercuri, 17 Septembrie 2014
Miercuri, 27 August 2014
Duminică, 24 August 2014
Miercuri, 23 Iulie 2014
Joi, 29 Mai 2014
Miercuri, 28 Mai 2014