Patru poliţişti nu pot justifica averi de 1,3 milioane lei! Printre ei și Constantin Dancu

459
Patru poliţişti nu pot justifica averi de 1,3 milioane lei! Printre ei și Constantin Dancu - fondavericonstantindancu-1659631684.jpg
Patru poliţişti, printre care şi un fost comandant al IPJ Constanţa, nu pot justifica cu documente obţinerea de venituri în cuantum total de 1,3 milioane de lei, transmite Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 111.593 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ciprian Decean, funcţionar public cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia. În acest caz a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia.


ANI a mai constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 454.614 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gheorghe Butur, funcţionar public cu statut special - agent de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj - Poliţia Municipiului Gherla. Și în acest caz, a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj.

Totodată, Ion Doinel Lefter, funcţionar public în cadrul Poliţiei Locale Sector 2, nu poate justifica suma de 445.632 lei prin veniturile realizate.


De asemenea, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 344.132 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de comisarul șef Constantin Dancu, fost inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Cazul acestuia va ajunge la Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

Reamintim că fostul șef al IPJ Constanța, comisarul șef Constantin Dancu, a ieșit la pensie în urmă cu doi ani.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4701 secunde