Pensionare cu urmări previzibile: Dosarul "Microsoft 3", reluat de la zero!

133
Pensionare cu urmări previzibile: Dosarul

Articole recomandate

Judecarea dosarului "Microsoft 3", în care au fost trimiși în instanță, printre alții, fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu și fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, se va relua de la zero, după ce unul dintre judecători din completul de la Înalta Curte s-a pensionat, potrivit Agerpres. Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis o cerere depusă de avocați prin care solicitau reluarea cercetării judecătorești în dosarul "Microsoft 3", în urma pensionării judecătorului Geanina Arghir și înlocuirea acesteia cu Alexandra Iuliana Rus, stabilind reluarea de la zero a procesului.

Pe 27 septembrie 2017, fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică și Călin Tatomir, fost director general al Microsoft România SRL, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție în dosarul "Microsoft 3". Potrivit DNA, în condițiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licențe Microsoft, Gabriel Sandu, cu încălcarea dispozițiilor legale și la instigarea lui Claudiu Florică și a lui Dinu Pescariu, ar fi depus diligențele necesare pentru încheierea unui nou contract. Acest lucru, spun anchetatorii, nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitații publice în condițiile OUG 34/2006.

"În acest context, inculpații Dinu Mihail Pescariu și Claudiu Ionuț Florică, în calitate de reprezentanți în fapt/drept ai societății D.Con.Net AG, pentru a fi favorizați în câștigarea licitației publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au și plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentința nr. 258/24.03.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnați Dorin Cocoș și Gabriel Sandu pentru trafic de influență)", spune DNA. Prejudiciul reținut de DNA este de 51.396.344 euro și reprezintă diferența dintre suma plătită de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (90.182.344 euro) și suma care a fost facturată de către furnizorul de licențe către SC Dim Soft SRL (38.786.000 euro).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3976 secunde