Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac joi dimineață percheziții la sediul Primăriei Sectorului 5, acasă la edilul Marian Vanghelie, precum și la sediul ADP Sector 5, informează B1 TV.
În cast caz sunt vizate fapte comise începând din anul 2007 și până în prezent. Potrivit anchetatorilor, ar fi vorba despre acordarea ilegală a unor contracte de lucrări publice în valoare de 2 miliarde de lei.
"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2007 – 2015. În cursul zilei de 12 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit unor surse citate de B1 TV, primarul Sectorului 5 percepea un comision de 20% din valoarea fiecărui contract.
Marian Vnaghelie a ajuns la reședința sa în jurulul orei 10.30, însă a refuzat să facă declarații în fața jurnaliștilor.
După finalizarea perchezițiilor, Marian Vanghelie ar putea fi dus pentru a de declarații în fața procurorilor DNA.