Percheziții în Constanța. Anchetă pentru viol, lipsire de libertate și comerț cu bunuri contrafăcute

372
Percheziții în Constanța. Anchetă pentru viol, lipsire de libertate și comerț cu bunuri contrafăcute - xperchezitii1-1649326197.jpg

Articole de la același autor

Peste 300 de polițiști și jandarmi au pus în aplicare, miercuri, 6 aprilie, 19 mandate de percheziție domiciliară în București și județele Hunedoara, Dolj, Timiș și Constanța, precum și mai multe mandate de aducere, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Perchezițiile au avut loc într-un dosar penal privind infracțiuni de falsificare mărci înregistrate, viol, lipsire de libertate și alte fapte de acest gen. Potrivit anchetatorilor, un număr de 13 persoane au fost duse la audieri.

Cercetările au fost declanșate în urma unei sesizări privind săvârșirea infracțiunii de viol, lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, în care o femeie reclama că a fost agresată sexual și lovită pe parcursul mai multor ore.

În urma administrării probatoriului în această cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că suspectul în cauză ar fi implicat și în alte fapte de natură penală, din domeniul infracționalității economico-financiare, în cauză, alături de Serviciul de Investigații Criminale al Poliției Sector 5, fiind delegat Serviciul de Investigare a Criminalității Economico Financiare al Poliției Sector 5.

În baza probelor existente la dosarul cauzei au fost puse în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor mii de articole considerate de lux, și anume: peste 5000 de articole de îmbrăcăminte (geci, treninguri, hanorace, tricouri, etc) , peste 700 de perechi de încălțăminte, 356 de parfumuri, 671 perechi ochelari de soare, aproximativ 80 de portofele, genți și curele și mai multe ceasuri, toate susceptibil a fi contrafăcute și purtând însemnele unor mărci protejate.

De asemenea, au fost identificate și ridicate peste 35.000 de accesorii pentru îmbrăcăminte (nasturi, fermoare, capse, etichete, catarame) susceptibil a fi contrafăcute, toate purtând însemnele unor mărci protejate, precum și peste 1.500 de metri bandă pentru geci, inscripționată cu numele unei cunoscute mărci. Au fost identificate și indisponibilizate sume în euro și lei – peste 100.000 euro și aproximativ 35.000 lei.

În cadrul aceluiași dosar, a rezultat că pe parcursul campaniei de vaccinare, un medic din București ar fi introdus în aplicația electronica date ce nu corespund adevărului, respective că ar fi imunizat mai multe persoane, cu un anumit tip de ser, fapt nereal. În urma percheziției domiciliare efectuate a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor suma de 660.000 lei și 13.000 euro.

În urma audierilor efectuate, joi, 7 aprilie, față de un număr de 13 suspecți, cu vârste cuprinse între 33 și 56, s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore.

Cercetările sunt continuate de către Serviciile Investigații Criminale și respectiv de Investigare a Criminalității Economice Sector 5 , sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, lipsire de libertate, loviri sau alte violențe, contrafacerea unei mărci, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, fals informatic, fals intelectual, uz de fals și înşelăciune.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4753 secunde