PERCHEZIȚII LA CONSTANȚA. Cum au scos carderii constănțeni milioane de euro din conturile oamenilor

904
PERCHEZIȚII LA CONSTANȚA. Cum au scos carderii constănțeni milioane de euro din conturile oamenilor - diicotperchezitiilaconstanta-1386182510.jpg

Articole de la același autor

Procurorii DIICOT au efectuat, ieri, 40 de percheziții domiciliare pe raza mai multor județe, printre care și Constanța, pentru destructurarea a două grupări infracționale organizate, specializate în infracțiuni informatice. 


Prejudiciul în acest dosar depășește 2.5 milioane euro. Referitor la prima grupare infrac-țională, formată din 23 de persoane,  procurorii spun că, în perioada septembrie 2012 - noiembrie 2013, aceștia s-au constituit într-un grup infracțional organizat cu ramificații transfrontaliere, pentru a comite înșelăciuni prin sisteme informatice, fraudă informatică și fals informatic. Astfel, prefigurând obținerea de importante beneficii materiale, persoanele în cauză au indus și menținut în eroare un număr semni-ficativ de cumpărători pe segmentul on-line, în cadrul platformelor electronice comerciale www.cars.com și www.craigslist.com. 


Ca modalitate efectivă de acțiune, învinuiții postau anunțuri fictive de vânzare a unor bunuri inexistente în realitate, comunicând informații eronate victimelor tranzacției prin intermediul poștei electronice și/sau a mesajelor SMS, constând în modalitatea de achiziție, plata prețului, identitatea vânzătorului. Totodată, cei 23 au transmis către victime facturi fictive din care să rezulte realitatea tranzacțiilor întreprinse fraudulos. 


"Activitatea ilicită a fost sprijinită de către complici aflați pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, aceste persoane ajutând efectiv la repatrierea folosului material injust. Sumele de bani ridicate și transmise în România reprezintă procente între 40% și 60% din totalul financiar încasat pe teritoriul SUA și au fost împărțite în România între membrii grupării infracționale organizate prin intermediul unor transferuri de bani", spun reprezentanții DIICOT. Pentru ridicarea produsului infracțiunii erau  utilizate "săgeți" coordonate direct de către liderii grupării. Prejudiciul estimat până în prezent este de peste două milioane de euro. Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate și indisponibilizate mai multe obiecte și valori constând în tehnică de calcul (laptopuri, unități centrale de calculator, memory-disk-uri etc.) și diferite sume de bani în lei și valută. 


Mai multe paliere de "lucru" 


"Referitor la cea de a doua grupare infracțională organizată, structurată pe două paliere, formată din 13 persoane, specializată în săvârșirea de infracțiuni informatice, respectiv infracțiuni prevăzute în legea comerțului electronic există, de ase-menea, suspiciunea rezonabilă că membrii acesteia, sub conducerea  învinuitului G.D.C, în perioada decembrie 2012 - noiembrie 2013 au efectuat mai multe operațiuni frauduloase cu carduri bancare falsificate", explică anchetatorii. 


Astfel, se reține faptul că, o parte din membrii grupării după ce au intrat  în posesia datelor de identi-ficare a cardurilor bancare emise de instituții bancare din America de Sud, Statele Unite ale Americii, Europa și Asia, prin intermediul unor POS-uri aparținând mai multor unități bancare, au efectuat tranzacții frauduloase, prejudiciul  estimat până în prezent fiind de 124.718 lei. Un alt palier al grupării infrac-ționale se ocupa de retragerea sumelor de bani, fie de la ghișeele băncilor, ATM-uri sau folosind serviciul de internet banking. De asemenea, se reține faptul că s-a încercat efectuarea și a altor tranzacții frauduloase, în valoare aproximativ 274.000 lei, care însă nu au fot  realizate deoarece prin sistemul bancar s-au primit mesaje de refuz sau suspiciune de fraudă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8105 secunde