În 2007

Concurs Peste 1.000 de persoane au fost cercetate penal de polițiștii de frontieră

1013

Articole de la același autor

Ieri, Direcția Poliției de Frontieră (DPF) Constanța și-a prezentat și ea activitatea pe anul 2007. Potrivit purtătorului de cuvânt al DPF Constanța, agent Marius Ovidiu Niculescu, activitatea Direcției s-a desfășurat în contextul îndeplinirii sarcinilor ce-i revin cu privire la combaterea migrației ilegale, a faptelor specifice criminalității transfrontaliere din zona de responsabilitate, precum și a altor atribuțiuni care intră în aria sa de competență.

Agent Marius Ovidiu Niculescu spune că "la nivelul Poliției de Frontieră Române și, implicit, al DPF Constanța, s-au întreprins activități specifice în interesul și sprijinul persoanei, al comunității, exclusiv pe baza și executarea legii, în scopul realizării unui climat de ordine și siguranță în zona de frontieră și a punctelor de trecere a frontierei".
Pentru prevenirea și limitarea fenomenului infracțional, în special a criminalității organizate, s-a acționat în cooperare cu celelalte structuri de ordine și siguranță publică din cadrul MIRA și secțiile SRI de la cele patru județe din competența DPF Constanța, în baza planurilor comune încheiate și actualizate, când situația a impus acest lucru.
O activitate intensă a fost întreprinsă în perioada sezonului estival, când s-au desfășurat anumite acțiuni pe diferite linii de muncă în colaborare cu unitățile de jandarmi din județele Constanța, Tulcea, Brăila și Ialomița.
De asemenea, s-a cooperat și cu alte autorități, pentru depistarea persoanelor fizice și juridice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege referitoare la transportatori, cu instituțiile de profil pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și protecției mediului, precum și cu Autoritatea Vamală Constanța.

Peste 16 tone de pește confiscate
De la începutul anului și până la finele lunii noiembrie, au fost înregistrate 68 de cazuri cu 97 de persoane implicate în intrări sau ieșiri în/din țară, prin trecerea ilegală a frontierei de stat; cinci cazuri cu opt persoane implicate în cazuri de tentative de ieșire ilegală din țară; 32 cazuri cu 61 de persoane implicate în trafic de persoane și pro-xenetism; un caz de falsuri în docu-mente de călătorie; 336 de cazuri cu 555 de persoane implicate (din care 13 prin folosirea mijloacelor electrice). Au fost ridicate în vederea confiscării 61 de bărci, 3.307 de plase de pescuit, 16.483 kg pește specii diferite, din care 462 kg de sturion și 1.227 kg de calcan.
Tot în acest an au fost înregistrate 14 cazuri de trafic cu autoturisme furate; 14 cazuri de contrabandă cu 20 de persoane implicate; 52 de cazuri de contrafaceri cu 57 de persoane implicate. Per total, au fost înregistrate 756 de infracțiuni, iar 1.182 de per-soane au fost implicate.
De asemenea, în aceeași perioadă au fost înregistrate 3.125 contravenții, iar valoarea amenzilor aplicate se ridi-că la 673.166 lei. Au fost confiscate bunuri în valoare de 143,9 milioane lei.
Polițiștii de frontieră au dispus nepermiterea ieșirii din țară pentru 2.777 de cetățeni români și pentru 80 de români și au fost reținuți doi urmăriți general.
Ei au descoperit 6,2 kg de opiu, un kilogram de aur și 0,250 kg de mercur, 14 mașini furate, cinci pistoale cu gaze, un pistol de tir, un pistol cu aer comprimat, șapte puști de vânătoare, 280 de cartușe de vânătoare, 200 de cartușe de tir, 282 de cartușe cu gaze și 591 de alte cartușe.

Țigări abandonate
La data de 8.12.2007, ora 14, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Hârșova - IJPF Ialomița au descoperit în zona de responsabilitate, în dreptul kilometrului 262,5 al fluviului Dunărea, pe o insulă pustie, cantitatea de 19.990 pachete țigări (13.490 pachete More, 3.500 pachete Viceroy, 1.500 pachete Ronson, 1.000 pachete Saint George și 500 pachete L/M), toate de proveniență Ucraina. Țigările, care s-au dovedit a fi abandonate, în valoare de 40.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. Se fac verificări pentru descoperirea persoanelor sau ambarcațiunilor care să facă obiectul activității de contrabandă.

Braconaj piscicol
La 9.01.2007, ora 1,30, la IJPF Constanța - PTF Midia, polițiștii de frontieră i-au depistat pe numiții Petre Sorin S. (22 ani) și Benone Constantin P. (27 ani), ambii din Năvodari, care transportau cu un autoturism cantitatea de 137 kg pește (diferite specii) și 245 metri plase monofilament, fără a poseda documente de proveniență.
În luna februarie, IJPF Constanța - Grup Nave Mangalia, nava NMP 1103, aflată în misiune, a identificat și reținut pescadorul UYGUNOR, sub pavilion Turcia, care pescuia în zona economică exclusivă, având la bord opt cetățeni turci. În urma controlului efectuat, pe navă au fost găsite 186 kg calcan, 598 kg rechin și 45 kg vulpe de mare. Peștele, în valoare de 5.394 lei, a fost predat unei societăți comerciale de profil din Năvodari, iar uneltele de pescuit - patru traule de fund confecționate din polipropilenă (cu lungimea de 50 metri fiecare și cu latura ochiurilor de la sac de cinci centimetri), 284 recipiente din material plastic folosite la depozitarea setcilor de calcan, două ancore tip hall și două balize de semnalizare au fost ridicate în vederea confiscării.
În luna aprilie, lucrători din cadrul DPF Constanța l-au depistat pe DN 2A (la intrarea în localitatea Ovidiu) pe numitul Virgil P. (36 ani), din Hârșova, care transporta cu un autoturism cantitatea de 110 kg pește (82 kg scrumbie, 23 kg crap și 5 kg somn) fără a poseda documente de proveniență. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal.
În luna iunie, la IJPF Constanța - Grup Nave Constanța, în zona economică exclusivă a României, nava MAI 1104 a executat o misiune, în urma căreia a fost depistată nava SENYUZLER 1, sub pavilion Turcia, care desfășura activități de pescuit industrial. La bordul pescadorului turcesc se aflau 10 cetățeni turci, fără documente de călătorie. În urma controlului efectuat au fost depistate și ridicate în vederea confiscării 62 recipiente de plastic, conținând aproximativ 124 plase de pescuit aflate în stare avansată de umezeală ca urmare a folosirii acestora, 1.227 kg calcan proaspăt în valoare de 12.270 lei.

Arme descoperite
În luna septembrie, la PTF Vama Veche, echipa de control formată dintr-un polițist de frontieră român și omologul său bulgar, a efectuat un control pe sensul de intrare în țară asupra unui autoturism marca Opel, cu trei pasageri, descoperind două pistoale cu aer comprimat (calibru 9 mm, marca Blow Magnum, model F06) și cinci cutii a câte 50 cartușe fiecare.
În luna noiembrie, la PTF Brăila, polițiștii de frontieră au descoperit, la bordul navei Vanino, în camera motoristului, 12 cartușe de calibru 9 mm (4 cartușe cu gaz și 8 cartușe cu bilă metalică).

Trafic de autoturisme furate
În luna ianuarie, lucrători ai IJPF Constanța au descoperit în trafic un autoturism de lux furat din Italia, marca Alfa Romeo, care era urmărit prin Interpol.
În august, polițiștii au descoperit în trafic un cetățean din Constanța, care conducea un autoturism marca Jaguar Type, înmatriculat în Italia, și care figura ca furat. Numerele de înmatriculare ale autoturismului aparțineau unei alte mașini, de asemenea furată si urmărită internațional.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0215 secunde