De Revelion, mai mulți locuitori din municipiul Constanța au trăit momente tensionate, din cauza materialelor pirotehnice puternice ajunse cumva pe mâna teribiliștilor. Petarde din categoriile F2 și F3 au fost vândute la liber pe Internet.
Constănțeni din cartiere precum Tomis Nord și Casa de Cultură au fost deranjați de petardele prea puternice folosite în noaptea dintre ani. Aceștia susțin că zgomotul a fost atât de puternic încât le vibrau ferestrele și că le-a fost teamă să iasă afară din blocuri.
„Și în anii trecuți era rău, dar parcă nu a fost chiar așa. Acum au dat drumul la niște petarde care se auzeau ca bombele, aveau ecou, iar când bubuia una îmi vibrau ferestrele. Mi-a fost frică să ies afară cu vecinii", a spus o locuitoare din cartierului Tomis Nord.
Înainte de Revelion, autoritățile au depistat și confiscat sute de artificii ilegale sau vândute, fără drept, către publicul larg.
Doar în perioada 30 - 31 decembrie, polițiștii constănțeni au verificat 35 de societăți comerciale din județ, aplicând 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.000 de lei.
Articolele pirotehnice din categoria F1 și alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani, iar cele din categoriile articolelor pirotehnice F2, F3 și F4, precum și cele din categoriile articolelor pirotehnice de scenă T1, T2 și P2 sunt interzise în ceea ce privește deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg.
Cu toate acestea, multe persoane, chiar și minori, au reușit să pună mâna pe articole pirotehnice legale, însă dedicate doar persoanelor autorizate, majoritatea cumpărându-le de pe site-uri care nu verifică vârsta clienților.
„Prietenii mei au luat de pe internet petarde, le-au cumpărat încă din noiembrie și le mai aprindeau pe stradă. Au găsit o cutie de F3 la 21 de lei și au luat mai multe. Avem în jur de 18 ani, nimeni nu ne-a întrebat dacă suntem majori și oricum copiii pot minți pe internet", a susținut un tânăr care locuiește în apropierea Pieței Balada.
Această disponibilitate a articolelor pirotehnice poate provoca tragedii. În noaptea dintre ani, în jurul orei 00:00, o magazie de pe Bulevardul Tomis a luat foc din cauza unor petarde folosite necorespunzător. Din fericire, în urma incidentului au fost înregistrate doar pagube materiale.
Reamintim că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.