Plecați la munte? Risc de avalanșe în munții Bucegi

142
2
Plecați la munte? Risc de avalanșe în munții Bucegi - riscavalanse-1419688633.jpg

Articole de la același autor

În cursul zilei de astăzi, vremea va continua să se răcească în Bucegi. Cerul va fi noros și va ninge pe arii extinse, anunță meteorologii, care precizează că, local, stratul de zăpadă nou depus va depăși 15 de centimetri, ba chiar 25, izolat. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale și va viscoli sau spulbera zăpada. Local se va semnala ceață asociată cu depunere de chiciură, potrivit Telegrama.ro.


Cum în intervalul următor se vor semnala ninsori însemnate cantitativ, meteorologii avertizează că există un risc însemnat de producere a avalanșelor, la peste 1.800 m altitudine, atât în Masivul Făgăraș, cât și în Munții Bucegi, mai ales că stratul de zăpadă va crește semnificativ, în primele 24 de ore cu 15-20 cm, iar în a treia zi cu încă 20-30 cm. Zăpada proaspătă se va depune peste un strat mai compact format din plăci de vânt în care predomină cristalele fine, din cruste de gheață și parțial din fețe plane. Stratul de la suprafață ce va crește treptat în grosime va fi instabil și poate aluneca cu ușurință peste straturile vechi mai stabile. Declanșarea avalanșelor de tip pulver sau de tip placă acolo unde vântul va forma plăci de vânt este posibilă mai ales la supraîncărcări, chiar și slabe.


Comentează știrea

andi
27 decembrie 2014
calatoria cu trenul

De la Constanta la BUCURESTI doar 2 ore fara intarzieri daca mergem cu trenul. Cele mai bune sunt trenurile fara OPRIRI in alte gari.

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 30 Noiembrie 2013
Stire din Diverse : Petrece o vacanță într-un castel
Sâmbătă, 26 Octombrie 2013
Stire din Diverse : Nu pleca pe munte fără…
Vineri, 21 Septembrie 2012
Stire din Social : La munte a început să ningă
Pagina a fost generata in 0.7343 secunde