Nu pleca pe munte fără…

83
Nu pleca pe munte fără… - echipamentmunte-1382708045.jpg
Nu pleca pe munte fără lucrurile care-ți pot salva viața. O drumeție pe munte îți poate oferi o experiență de neuitat, sentimentul de libertate, aer curat, încredere în tine și dovada că poți să-ți depășești limitele doar prin propriile forțe. În același timp, o drumeție pe crestele unui masiv poate fi periculoasă sau chiar fatală dacă nu îți iei câteva măsuri de siguranță. Prima măsură de siguranță, de bază pentru mersul pe munte, este echiparea corespunzătoare.

Bocanci

Înainte de orice, ai nevoie de încălțări speciale pentru o astfel de activitate. Nu te gândi că orice tip de încălțăminte sport este potrivită pentru mersul pe munte. Ai nevoie de o talpă sănătoasă, capabilă să preia șocurile și să facă față terenului accidentat, de o membrană imper-meabilă, dar care să respire îndeajuns de bine încât să poți folosi bocancii respectivi în orice sezon și de o susținere bună a gleznei. Astfel de încălțăminte poate fi găsită în magazine cu specific montan și în marile magazine de echipament sportiv.

Haine impermeabile

Sus, pe munte, vremea e foarte schimbătoare. Ai cele mai multe șanse ca într-o drumeție de 1-2 zile să prinzi frânturi din fiecare sezon, așa că e bine să pleci pregătit la drum. Pe munte ai nevoie de o geacă impermeabilă și, dacă se poate, rezistentă la vânt. Astfel de geci sunt de cele mai multe ori subțiri și ușoare, dar își fac treaba precum o canadiană veche pe care o purtai în copilărie.

Frontală și baterii

Frontala e o lanternă cu elastic ce se poate prinde de cap pentru a-ți putea lumina drumul fără să îți ocupi mâinile. Nu pleca niciodată într-o drumeție fără frontală! Trebuie să știi că te supui la niște riscuri atunci când pleci pe munte și orice se poate întâmpla în așa fel încât să te prindă întunericul pe cărare.

Un rucsac bun

E de ajuns o singură tură pe munte cu un rucsac ce nu e făcut special pentru așa ceva ca să realizezi cât de mult te împiedică. Având în vedere că trebuie să fii poate câteva ore pe un traseu plin de coborâșuri și urcușuri, greutatea din spatele tău se adaugă la efortul depus. Dacă rucsacul tău nu este unul bun și potrivit pentru tine, vei coborî de pe munte cu dureri de spate, umeri și probabil că nu-ți vei mai dori să te întorci curând.

(Sursa: www.travelgirls.ro)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 12 Octombrie 2013
Stire din Diverse : Vizitează Brașovul la pas
Sâmbătă, 12 Octombrie 2013
Stire din Diverse : Sfaturi de călătorie
Sâmbătă, 12 Octombrie 2013
Stire din Diverse : Cum te deplasezi în Roma
Pagina a fost generata in 1.8959 secunde