Poliția rutieră avertizează șoferii să circule precaut deoarece există riscul apariției poleiului

885
Poliția rutieră avertizează șoferii să circule precaut deoarece există riscul apariției poleiului - e724a459022b336631adc7318204fa27.jpg
Având în vedere precipitațiile sub formă de ninsoare căzute în ultimele zile dar și temperaturile extrem de scăzute, polițiștii rutieri avertizează că pe majoritatea drumurilor din județ se va produce polei.
Centrul Infotrafic anunță că, în acest sens, au fost contactați administratorii drumurilor pentru monitorizarea permanentă a părții carosabile și împrăștierea materialului antiderapant pe segmentele de drum acoperite cu polei sau gheață. Poliția rutieră va interveni pentru sprijinirea activității de împrăștiere a materialului antiderapant, iar dacă se va impune, va lua măsuri de restricționare a circulației celorlalte autovehicule până când traficul rutier se va putea desfășura în condiții de siguranță.
În aceste condiții, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă și să mărească distanța în mers între autovehicule. De asemenea, pietonii angajați în traversare trebuie să țină cont că distanța de frânare a autovehiculelor se mărește considerabil, în condiții de carosabil alunecos.
Poliția le reamintește participanților la trafic prevederea legală, conform căreia, au obligația de a anunța administratorul drumului public ori cea mai apropiată unitate de poliție atunci când au cunoștință despre existența pe drum a unui obstacol sau a oricărei alte situații periculoase pentru fluența și siguranța circulației. În această situație, poate fi apelat și numărul de urgență 112.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3685 secunde