Polițiști sau vânători de ,,caracatițe''?

2516
19
Polițiști sau vânători de ,,caracatițe''? - politialocalaconstanta10-1321557505.jpg

Incidentul de acum două zile care a avut loc în centrul Constanței și a ajuns să fie dezbătut de televiziunile naționale, în care managerul unui restaurant este încătușat pentru că a vociferat la decizia de a i se pune "caracatița" la roțile uneia dintre mașinile
de aprovizionare, a născut zeci de mesaje pe site-ul ziarului Cuget Liber. Mulți dintre cititori nu au fost de acord cu atitudinea de care au dat dovadă polițiștii locali, postând comentarii pe alocuri chiar malițioase la adresa acestora, alții, mai puțini, au susținut
că aceștia au acționat corect.

Mulți dintre cetățeni nici nu știau cât de multe atribuții au polițiștii locali. De exemplu, de când a intrat în vigoare Legea nr. 155/2010, respectiv 1 ianuarie 2011, atribuțiile lor au fost lărgite, putând, de exem-plu, să aplice amenzi la încălcarea regulilor de circulație fără a avea musai lângă ei un polițist rutier!
Potrivit legii amintite, atribuțiile Poliției locale sunt diverse și ating mai multe domenii: ordinea și liniștea publică, precum și paza bunurilor; circulația pe drumurile publice; disciplina în construcții și afișajul stradal; protecția mediului; activități comerciale și evidența persoanelor.

Care sunt atribuțiile polițiștilor locali?
În ceea ce privește ordinea și liniștea publică, polițiștii locali pot, de exemplu, să participe la acțiuni de identificare a cerșetorilor, a copiilor lipsiți de supravegherea și ocrotirea părinților sau a reprezen-tanților legali, a persoanelor fără adăpost, constată contravenții și aplică sancțiuni cu privire la neres-pectarea legislației privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi; asigură protecția persona-lului din cadrul Primăriei cu atribuții de control; participă, împreună cu alte autorități competente, la asigu-rarea ordinii și liniștii publice cu ocazia mitingurilor, marșurilor, demonstrațiilor, procesiunilor etc; constată contravenții și aplică sancțiuni pentru nerespectarea normelor legale privind conviețuirea socială; execută mandate de aducere etc.
În domeniul circulației pe drumurile publice, polițiștii locali pot asigura fluența circulației rutiere, pot verifica integritatea mijloacelor de sem-nalizare rutieră și sesizează nereguli privind funcționarea semafoarelor, starea indicatoarelor și a marcajelor rutiere.
Printre multe alte atribuții, la art. 7 litera h), polițiștii locali "constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționare, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar". Ei pot amenda și șoferii care nu respectă normele legale privind masa maximă admisă, dar și pietonii, bicicliștii, conducătorii de mopeduri și căruțe care sunt în ilegalitate.

Construcțiile, la control!
O altă atribuție a polițiștilor locali, dar care nu se vede în haosul arhitectural constănțean, este legată de disciplina în construcții.
La articolul 8 al Legii 155/2010, se spune că ei pot efectua controale pentru identificarea construcțiilor executate fără autorizație de construire, pentru identificarea persoanelor care nu respectă autorizația de executare a lucrărilor de reparații ale părții carosabile și pietonale, verifică respectarea normelor legale privind afișajul publicitar, electoral și orice altă formă de afișaj sau reclamă, participă la acțiuni de demolare a construcțiilor efectuate fără autorizație pe domeniul public etc.
În ceea ce privește protecția mediului, Poliția locală "controlează respectarea prevederilor legale privind condițiile de ridicare, transport și depozitare a deșeurilor menajere și industriale", verifică bunurile abandonate pe domeniul public sau privat, igienizarea surselor de apă, a malurilor, a albiilor sau cuvetelor acestora, precum și existența contractelor de salubrizare, dar și verifică și soluționează sesizările cetățenilor cu privire la încălcarea regulilor legate de mediu.

Chiar dacă aria de acțiune este atât de largă, până în prezent, polițiștii locali nu sunt identificați decât, în marea majoritate a situațiilor, ca cei care pun "caracatițe" la mașini, neîncercând să dezlege ițele unui haos din multe alte domenii în care, după cum vedem, pot acționa.


Ce spune comisarul șef Tudorel Dogaru?
Potrivit comisarului șef Tudorel Dogaru, de la Serviciul Poliției Rutiere (SPR) Constanța, între SPR și Poliția locală există un protocol de colaborare, iar în anumite situații se acționează împreună. El spune că nu este nevoie de prezența polițiștilor de la rutieră atunci când cei de la locală constată încălcarea unora dintre prevederile rutiere.
"Cu privire la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu două zile nu aș putea să-mi spun un punct de vedere. Din câte am înțeles, mașina de marfă era parcată în afara ariei în care acționează indicatorul "staționarea interzisă cu excepția mașinilor care aprovizionează". Iar dacă cetățeanul a refuzat să se legitimeze, polițiștii aveau dreptul să-l ia la sediu. Dacă el s-a opus și a fost recalcitrant putea fi imobilizat, chiar să-i fie puse cătușele", ne-a declarat comisarul șef Tudorel Dogaru. "Probabil că, în situația lor, ținând cont că fac parte dintr-o instituție mai tânără, tentația oamenilor de a le răspunde mai nepoliticos este mai mare", a mai completat Dogaru.



Comentează știrea

19 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
vizitator
18 noiembrie 2011
despre articol

Acesti "politistii" locali nu-si fac deloc datoria cum ar trebui, stau numai la japca sa puna caracatite si dupa parerea mea mi se pare ca au cam multe atributii pentru ce studii au distinstii domni

silviu
18 noiembrie 2011
comunitari si garcea

Va aduceti aminte de filmul GARCEA daca da stiti bine ca era un film comic.Ceea ce se intanpla acum pe strazile Constantei este ceva trist sa ajuns la situatia in care politisti adevarati cei cu scoala adevarata sa fie dati afara iar in locul lor sa fie angajati niste comunitari adica fosti gardieni publici care habar nu au sa se semneze dar ei aplica legea si sunt cei mai tari,daca il intrebi de ce nu ai voie sa parchezi intr-o parcare amenajata de primarie iti raspunde ca asa a primit ordin (vorbesc din proprie experienta).Acestia sunt comunitari si nu trebuie sa comentezi pentru ca risti sa iei amenzi pentru ca nui asa ei aplica legea si ei reprezinta legea. Pe domnul care a fost incatusat daca stie ca are dreptate sai dea in judecata si sa le ceara daune ai stima mea pentru curaj.

Cosmin
18 noiembrie 2011
raspuns la 2 .corect

Salut , Cand au aparut caracatitele prima data in C-ta am lucrat acolo si crede-ma ca i-am pus caracatita lui Sacean la Cielo avea pe atunci a facut taraboi mare cei drept ... dae intr-un final a platit....

radu
18 noiembrie 2011
niste analfabeti

Este inandmisibil ca la niste analfabeti(90%) dintre ei asa zisii politsti locali sa le dai asemenea atributii.acesti fosti gardieni publici si care pazeau institutiile statului au ajuns fara nici macar 8 clase mari politisti

CRISTINA
18 noiembrie 2011
d

buna ieri am parcat masina timp de 2 minute pe bulevardul lapusneanu in fata la sediul raiffeisen bank, nici 2 minute n am stat si m am trezit cu masina blocata... ok am gresit am achitat amenda asta este .... dar ma intrebi pe taximentristi din fata city mall nu i vede nimeni ... sau aceeaea sunt mana in mana...

sebi
14 decembrie 2011
pentru cei care-si dau cu parerea

a face afirmatii nefondate si in necunostinta de cauza este un sport national. multi isi dau cu presupusul referitor la studiile politistilor. ba ca sunt analfabeti, ba ca au 8 clase, ba ca sunt fosti gardieni...intamplarea face sa cunosc pe unii politisti...80 % au studii superioare si sunt care au si masterat. analfabeti sunt cei care comenteaza fara a detine informatii. activitatea pe care o desfasoara acesti politisti se incadreaza in prevederile legale si sincer, sunt de acord sa sanctioneze smecherii ce opresc sa-si cumpere tigari, iar in spatele lor este coloana de masini, sa sanctioneze pe cei care mama lor le-a cumparat strada fara a respecta si pe ceilalti conducatori auto. nesimtirea si aroganta se ridica la rang de arta iar cei care nu sunt de acord cu respectarea legii, cu respectarea celorlalti sunt indreptatiti sa studieze si sa-si insuseasca codul bunelor maniere. priviti-va in oglinda si faceti-va un proces de etica si moralitate...de ce ne place sa privim in curtea vecinilor cand la noi in curte ne ingroapa gunoiul? cati dintre cei care gresesc sunt verticali sa recunoasca ca au gresit? cati au puterea sa-si asume greseala? sub aspectul anonimatului comentati ca tatele la colturi fara a va informa, fara a incerca sa ganditi, fara a incerca sa intelegeti si sa analizati din prizma regulilor impuse de societate.

anonim
8 iulie 2013
pol

Domnilor de la politia nationala care va mandriti cu o postliceala de subofiteri,..nu uitati un lucru ,majoritatea de la politia locala au studii superioare si un salariu de mizerie,...pentru ca nu le sunt recunoscute studiile superioare,...iar la capitolul legislatie si gramatica limbii romane ,pentru multi de la nationala e ceva strain,..asa ca lasati-o moarta .

marius
4 aprilie 2014
politia fara scoala

acesti polititsi locali imbraca hainele doar facand niste cursurii de doua luni la iasi toti gardienii publici si toti betivi care erau gardieni publici sunt politisti locali niste analfabeti nu mi se pare normal ca niste oameni fara scoala sa aiba aceasta putere ei nu stiu sa discearna din pacate asta este romania din pacate ne conduc prosti dupa cum zice si proverbul (in tara asta prost facuta c...f...in loc sa puta .

EscorteDinRomania.ro
7 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

19 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7115 secunde