"Poți doar să te rogi să nu fii acolo unde va cădea racheta"

Peste 30.000 de militari români au fost trimiși, în ultimii zece ani, în teatrele de operații din Irak și Afganistan. Pericole la tot pasul, momente dificile - mulți militari nu s-au mai întors acasă vii. Însă important de știut este faptul că soldații plecați în misiuni pot fi afectați psihic de toate aceste riscuri la care sunt supuși.

În teatrele de operațiuni, militarii își pun viața în pericol în fiecare minut. Pericolele pândesc la tot pasul, toate misiunile desfășurându-se într-o încordare maximă. Mulți soldați sunt răniți, alții se întorc acasă între patru scânduri, înveliți în tricolor. De multe ori însă, războiul nu lasă urme pe trupurile militarilor, ci pe psihicul lor.

Despre această problemă, am stat de vorbă cu Maria-Magdalena Macarenco, psiholog militar încadrat la o unitate militară din Murfatlar. Aceasta a vorbit, într-un interviu acordat "Cuget Liber", despre momentele grele prin care trec militarii aflați în teatrele de operații din Irak, despre cât de greu e să supraviețuiești în mijlocul războiului și să reziști mintal, dar și despre cum a reușit să ducă cu bine două misiuni în Irak, având grijă de soldați. De la aceasta am aflat și ce este stresul posttraumatic.

"Este vorba despre retrăirea traumei prin amintiri, vise repetate sau flashback-uri, gânduri și emoții negative, cum ar fi vina, rușinea, frica, izolarea de ceilalți, iritabilitate, furie, agresivitate îndreptată împotriva propriei persoane sau a altora, tulburări de somn, de concentrare. Teama de a fi considerat slab, pentru că ai diverse probleme emoționale, sau de a fi considerat nebun, pentru că la noi a te duce la psiholog încă echivalează cu a fi nebun, îi determină să-și ignore stările negative sperând că acestea vor trece sau că mâine va fi mai bine", explică psihologul militar.

"Oriunde putea fi plantat un dispozitiv exploziv"

Cel mai solicitant lucru atunci când te afli în misiune? Stresul. În fiecare minut ești obligat să fii încordat, pentru că și cea mai mică greșeală poate duce la catastrofe.

"Stresul de a ieși din bază a fost un factor important în misiuni. Pentru că oriunde putea fi plantat un dispozitiv exploziv improvizat, iar militarii trebuiau să fie foarte atenți să-l detecteze înainte ca el să fie inițiat. Sau puteau fi atacați cu foc direct, dar aici interveneau abilitățile învățate în timpul pregătirii pentru misiu-ne. Iar în interiorul bazei, riscul era reprezentat de atacul cu rachete nedirijate pe care am avut ocazia să îl trăim de mai multe ori. Poți doar să te rogi să nu fii acolo unde va cădea racheta. Un alt factor greu de suportat a fost căldura, temperaturile puteau depăși 50 de grade, iar în transportoare, erau în jur de 60 de grade", precizează militarul în rezervă.

"Acolo am câștigat respectul lor"

Psihologul militar Maria-Magdalena Macarenco a fost plecată în două misiuni, ambele în Irak, una în 2007, cealaltă în 2008-2009. Însă spune că nu ar mai pleca. A învățat multe cât timp a fost în teatrele de operații și a reușit să le câștige respectul militarilor, chiar dacă este femeie.

"Activitatea mea constă în evaluare și intervenția în criză după evenimente cu potențial traumatizant, participarea la misiunile de patrulare, pază, pentru a înțelege cu adevărat realitatea cu care militarii se confruntă. Astfel am câștigat respectul lor", mărturisește Maria-Magdalena Macarenco.

"Nu și-a dat seama la ce se expune cu adevărat"

Cât timp a fost în misiuni, psihologul militar a repatriat doi militari, din diverse motive.

"În cele două misiuni, am recomandat repatrierea a doi militari. Unul dintre ei, în momentul în care a pus piciorul pe aeroportul din Irak, a făcut un atac de panică și a vrut să plece înapoi acasă. El nu și-a dat seama pe timpul pregătirii la ce se expune cu adevărat, probabil că a tratat cu superficialitate, a continuat pregătirea din inerție sau la presiunea grupului și, când și-a dat seama că el a și ajuns în misiune și că trebuie să se descurce într-o zonă de conflict, a cedat. În al doilea caz, este vorba despre un militar al cărui tată a decedat subit. Am decis că este natural ca el să plece și să-și țină doliul alături de familie. În general, însă, militarii din misiuni s-au comportat și au acționat admirabil în multe situații, ceea ce mă face să le port un respect deosebit. Bineînțeles că m-a ajutat experiența misiunilor, pentru că pe baza a ce am învățat acolo conduc astăzi diverse traininguri despre trauma și tulburarea de stres posttraumatic, trauma militară sau despre tratamentul traumei psihologice. Datorită acestor misiuni, am acum un cuvânt important de spus în domeniul psihologiei militare, atât în țară cât și în străinătate. De asemenea, participarea la misiuni m-a determinat să aleg domeniul de specializare al psihotraumatologiei. În Irak, mi-au fost recomandate două cărți, datorită cărora am început să studiez trauma militară. A doua carte mi-a fost dăruită în a doua misiune, în 2008, de către un capelan american, cu o dedicație: «Pentru locotenent Macarenco, mă bucur că te-am întâlnit în Irak și te binecuvântez pentru slujba ta minunată de a avea grijă de soldați». Nu aș mai pleca în misiuni pentru că m-am căsătorit anul trecut, iar prioritățile s-au schimbat", mărturi-sește militarul în rezervă.