Predare de ștafetă. Conducerea Flotei, preluată de contraamiral de flotilă Cornel Eugen Cojocaru

189
Predare de ștafetă. Conducerea Flotei, preluată de contraamiral de flotilă Cornel Eugen Cojocaru - xflotaconducere2-1666080409.jpg

Articole de la același autor

Contraamiralul de flotilă Valentin Iacoblev a predat comanda Flotei contraamiralului de flotilă Cornel-Eugen Cojocaru, în cadrul unei ceremonii desfășurate luni, 17 octombrie, în portul militar Constanța, în prezența șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait. După prezentarea ordinului ministrului apărării naționale, șeful Statului Major al Forțelor Navale i-a înmânat drapelului de luptă al Flotei noului comandant, contraamiralul de flotilă Cornel-Eugen Cojocaru. Întreaga activitate s-a desfășurat în prezența comandanților de unități și mari unități din Forțele Navale, a reprezentanților structurilor centrale ale MApN, a foștilor șefi ai Statului Major al Forțelor Navale și ai comandamentului Flotei, precum și a reprezentanților autorităților locale.

Contraamiralul de flotilă Cornel-Eugen Cojocaru a absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza în 1988, apoi a urmat cursurile Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigaţie (1988-1993). După absolvirea academiei navale, a îndeplinit succesiv, funcția de comandant pe vedetele maritime pentru scafandri Jupiter şi Venus iar începând cu anul 1998, a îndeplinit funcțiile de ofițer cu operațiile la Divizionul 175 Nave Scafandri din Centrul 39 Scafandri, comandant serviciu de luptă pe nava maritimă pentru scafandri Emil Racoviţă, ofițer secund la nava logistică pentru scafandri de luptă Midia (283) și comandant al acestei nave. Începând cu anul 2004 a îndeplinit funcțiile de comandant al Navei Şcoală Constanţa, șef de Stat Major la Divizionul 150 Rachete Navale, respectiv comandant al fregatei Mărăşeşti (2010-2016). În anul 2017, a fost numit locțiitor al șefului de Stat Major pentru instrucție al Comandamentului Flotei și, din luna octombrie 2018, a fost numit pe funcția de șef de Stat Major al Comandamentului Flotei. La data de 1 martie 2021, a fost numit pe funcția de locțiitor pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Forţelor Navale. La data de 1 noiembrie 2021, a fost împuternicit locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Navale, iar la data de 1 aprilie 2022, a fost numit locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Navale. Prin decretul prezidenţial nr. 986 din 27 noiembrie, la data de 1 decembrie, a fost înaintat la gradul de contraamiral de flotilă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8439 secunde