Primul marș de instrucție al Bricului „Mircea”, din acest an, a ajuns la final

103

Articole de la același autor

Nava-școală „Mircea” a acostat miercuri, 28 aprilie, în portul militar Constanța, după ce a executat un marș de instrucție în apele Mării Negre. La marșul de instrucție au participat elevii din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, iar traseul a fost pe itinerariul Constanța – Sulina – Mangalia și retur.



„Pe durata pregătirii desfășurate pe mare, sub protecția spiritului „Mircea”, instructorii de la bord au avut misiunea de a transmite viitorilor maiștri militari deprinderile practice de navigație cu motoare și cu vele, de urcare în arboradă, de folosire a mijloacelor de semnalizare, de vitalitate, precum și sentimentul de responsabilitate, necesar fiecărui membru al echipajului, de care trebuie să dea dovadă în viitoarea carieră militară”, au transmis reprezentanții Forțelor Navale.


Înaintea ambarcării pe nava-școală, echipajul a fost testat împotriva COVID-19, iar spațiile de cazare, de hrănire și de instruire au fost igienizate, conform procedurilor sanitare în vigoare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.9966 secunde