Profesioniști în spargeri, din copilărie

627
< 1 min citire
Profesioniști în spargeri, din copilărie - dd822e2af65346c3c3baa76bfbddea4c.jpg
Trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani din localitatea Lumina sunt cercetați de polițiștii din Năvodari și Ovidiu pentru comiterea a nu mai puțin de 12 furturi din locuințe comise în doar câteva zile. Prejudiciul total cauzat se ridică la aproximativ 5.000 de lei și a fost recuperat în proporție de 70%.
Suspecți de comiterea faptelor sunt Sali Asan, de 18 ani, și minorii Asan M., de 15 ani, și Aidân A., de 17 ani, care locuiesc fără forme legale în localitatea Lumina. Oamenii legii spun că cei trei, în perioada 29 mai - 2 iunie 2011, prin escaladare și pe timpul nopții, profitând de ferestrele lăsate în poziția oscilo-batat, au intrat în 12 locuințe aflate la parter ori etajul unu de pe raza localităților Năvodari și Ovidiu. Din apartamentele prădate au fost furate sume de bani, telefoane mobile, aparate foto, a căror valoare se ridică la aproximativ 5.000 de lei. Date fiind vârstele celor trei, cercetările vor continua cu ei în stare de libertate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.031 secunde