Ce spun numerele despre politicieni

Mircea Banias - conducătorul, Maria Stavrositu - individualista

1204
Mircea Banias - conducătorul, Maria Stavrositu - individualista - 38244f9a374c16f4762cc42a1dba7afa.jpg
Milena Farcaș a lansat în cursul zilei de ieri un nou volum de numerologie în care a pus sub lupă caracterul, destinul și percepția publică a 25 de personalități locale. Acest volum prezintă situația fiecăruia așa cum acestea reiese din informații precum data de naștere, de botez și numele post și ante-căsătorie.

Mircea Banias -Conducătorul
Printre persoanele menționate în volum se numără si senatorul PDL, Mircea Banias. Potrivit analizei, cifra de tensiune a parlamentarului democrat-liberal arată că acesta este născut pentru a fi șef și nu este un bun colaborator. Scopul său este acela de a conduce și sunt foarte rare situațiile în care acceptă ordine din partea celorlalți. În ceea ce privește temperamentul său, reiese ca o persoană ușor de enervat și implicit, foarte greu de calmat. Referitor la viitorul și la trecutul lui Banias, anul 2010 a fost un an al secretelor călătoriilor și întâlnirilor simandicoase, iar pentru anul 2016 se anunță un punct important în cariera sa, atunci ivindu-se șanse noi de afirmare.

Maria Stavrositu - Individualistul
Din punct de vedere temperamental, deputatul PDL Maria Stavrositu este o persoană care studiază orice problemă și găsește rezolvare cu rapiditate. Are aptitudini de conducător și poate deveni deosebit de tăioasă dacă situația necesită o astfel de atitudine. Anul 2010 a fost pentru ea unul benefic afacerilor, iar perioada pe care o traversează acum este una a noilor începuturi și a noilor puncte de pornire.

Tit Liviu Brăiloiu - Cooperantul
În ceea ce îl privește pe Liviu Brăiloiu, numerele arată că acesta nu este adeptul schimbărilor, preferând să rămână loial obiceiurilor cu care s-a obișnuit. Caracteristica sa ascunsă dată de cifra șapte spune că în situațiile problematice are tendința de a se retrage în sine și că acționează doar atunci când circumstanțele sunt potrivite. Despre perioada pe Brăiloiu o traversează la momentul actual, numerele spun că este una dificilă, caracterizată prin durere și suferință. Aceasta se va încheia odată cu atingerea vârstei de 50 de ani și va fi urmată de o perioadă de doi ani în care discuțiile se vor închega mai ușor, iar colaborările vor fi mai fructuoase.

Elena Băsescu se teme de libertate
Caracteristica ascunsă a Elenei Băsescu este aceea că de cele mai multe ori iese din impas prin inventivitate și căldură. Numerele o arată ca fiind o persoană foarte norocoasă, care reușește să depășească orice dificultate pe care o întâmpină, în ciuda așteptărilor celorlalți. Cifra energetică denotă o persoană cu o imensă nevoie de romantism, visare și dragoste. Zona de tensiune vine din faptul că îi place să conducă, îi place lupta, dar îi este teamă de libertate și implicările acesteia. Pentru ea, 2010 a fost un an de muncă asiduă, dar a reprezentat și o perioadă de alegere atentă a obiectivelor pentru viitor. Perioada de vârstă care urmează, cea între 32 și 34 de ani, se anunță a fi una presărată cu succese surprinzătoare, dar și cu frustrări și momente de introspecție.

Mariana Gâju – Filantropul
Numerele asociate cu persoana primarului de la Cumpăna, Mariana Gâju, arată o persoană ambițioasă și puternică, care preferă să conteze pe forțele proprii, deși are abilități de colaborare cu ceilalți. Lupta sa interioară vine din faptul că deși nu îi place să comande și să fie șef, îi plac lucrurile bine făcute și simte nevoia să îi impulsioneze pe ceilalți în acest sens. Perioada prin care trece acum este caracterizată prin multiple călătorii, trăiri intense, participarea la întruniri secrete și un consum foarte mare al forței interioare.

Adrian Stan - Neconvenționalul
Primarul orașului Techirgihiol, Adrian Stan, are, potrivit analizei numerologice, capacitatea de a procesa informații și de a descoperi soluții noi și ingenioase. Este un neconvențional și tinde să exagereze cu politețea și preocupările artistice. Anul 2010 a însemnat pentru el sfârșitul unei etape care a avut în egală măsură momente dificile și momente bune. Perioada de vârstă 48-49 de ani îi va da curaj, încredere în sine și puterea de a deschide noi uși.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2785 secunde