Profesor trimis în judecată pentru luare de mită

3340
1 min citire
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus trimiterea în judecată a lui Ion Dumitru, profesor de istorie la Grupul Școlar "Dimitrie Cantemir" din orașul Babadag, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
În sarcina lui s-a reținut că, în perioada aprilie - iunie 2010, în mod direct, a pretins și primit bani, bunuri și alte foloase de natură sexuală (promisiunea de întreținere de relații sexuale), a acceptat promisiunea unor astfel de foloase sau nu le-a respins de la o elevă din clasa a XII-a în scopul de a o promova la materia istorie, la care se afla în stare de corigență și de a o sprijini la bacalaureat.
La data de 8.06.2010, a avut loc o operațiune de prindere în flagrant a lui Ion Dumitru. Cu această ocazie, inculpatul a fost surprins în pădurea de la marginea orașului Babadag, loc în care acesta i-a dat întâlnire elevei, în timp ce pregătea o pătură pe care să se așeze cu fata. Asupra sa a fost găsită suma de 500 de euro primită cu titlu de mită.
Profesorul a fost pus în libertate de Curtea de Apel Constanța la data de 7 iulie, când i-a fost înlocuită arestarea preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.032 secunde