Proiectul legii „2 Mai” a fost depus în Parlament. Gorghiu: Traficanţii de droguri nu vor mai scăpa de închisoare

411
Proiectul legii „2 Mai” a fost depus în Parlament. Gorghiu: Traficanţii de droguri nu vor mai scăpa de închisoare - alinagorghiu-1696426753.jpg

Articole de la același autor

Propunerea legislativă „2 Mai”, care prevede pedepse mai aspre pentru traficanții de droguri, a fost depusă miercuri la Camera Deputaților și va intra pe traseul legislativ, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu. 


Potrivit acestui proiect de lege inițiat de parlamentarii PNL, traficanții de droguri trebuie condamnați la închisoare cu executare, fără posibilitatea pedepselor cu suspendare. De asemenea, legea „2 Mai” va crește pedepsele de la 2-7 ani la 3-10 ani.


Proiectul de lege a fost depus în Parlament și a fost solicitată procedura de urgență, a anunțat Gorghiu. Măsurile propuse vor viza combaterea traficului, iar rigorile noilor prevederi legislative vor fi suportate de traficanți, potrivit Digi24.


„Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătățirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta și Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum”, a transmis ministrul Justiției, într-un comunicat de presă. Potrivit propunerii legislative, va fi eliminată posibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3176 secunde