Proteste ale grefierilor în toată țara. S-a întrerupt temporar activitatea

161
Proteste ale grefierilor în toată țara. S-a întrerupt temporar activitatea - proteste-1475856799.jpg
Sute de grefieri au protestat, ieri, în fața Ministerului Justiției, din cauza volumului foarte mare de muncă și a orelor suplimentare neplătite. Protestul a avut loc între orele 10.00 și 13.00, atât la București, cât și în restul țării, în intervalul protestului fiind întrerupt lucrul temporar.

"Pentru recunoașterea, apărarea drepturilor și intereselor categoriei profesionale a grefierilor, grefieri arhivari și registratori, grefieri statisticieni și grefierii documentariști din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, întrerupem activitatea în data de 07.10.2016 între orele 10-13, prin protest spontan în toate orașele din țara, în față sediilor instanțelor sau parchetelor, atât grefieri de instanțe, cât și cei din cadrul parchetelor, simultan cu desfășurarea mitingului la București", arată Asociația Grefierilor din România, într-un comunicat.

Grefierii nu mai vor să fie chemați sâmbăta și duminica la serviciu și nu vor să mai lucreze noaptea, pentru că respectivele ore nu sunt plătite. De asemenea, spun că este personal puțin, iar volumul de muncă extrem de mare. În ultimele trei săptămâni, grefierii și personalul conex din mai multe instanțe au mai organizat proteste sau au întrerupt temporar lucrul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6479 secunde