Radarul, din nou sub lupă! Este folosit într-o „vânătoare” de amenzi sau de vitezomani?

1735

Articole de la același autor

Șoselele din țara noastră sunt considerate ca fiind printre cele mai periculoase din Europa și aproape că nu este zi în care să nu fie accidente rutiere. Mai mult, șoferii români sunt renumiți vitezomani, iar una dintre principalele cauze ale tragediilor de pe șosele rămâne viteza. În aceste condiții, polițiștii au luat atitudine în momentul în care în atenția parlamentarilor a ajuns, în urmă cu puțin timp, o propunere pentru interzicerea pândei cu radarul.

Șoferilor din țara noastră le place să circule cu viteză. Pentru orice participant la trafic este evident că indicatoarele cu limitele maxime admise sunt considerate mai degrabă „sugestii” decât obligații, iar șoferii calcă cu hotărâre pedala de accelerație. Prin urmare, nu este o surpriză nici pentru polițiști, nici pentru șoferi, faptul că sunt constatate viteze de peste 160 – 170 km/h, pe sectoare de drum unde limita maximă admisă este de 100 km/h. În aceste condiții, este lesne de înțeles de ce radarul este spaima șoferilor!

Acțiunile realizate de polițiștii constănțeni pe șoselele din județ, în ultimele luni, au dus la depistarea a zeci de șoferi vitezomani, zilnic, și la reținerea a numeroase permise auto. De exemplu, cel mai recent, luni, 24 mai, polițiștii de la Serviciul Rutier Constanța și cei de la Serviciul Rutier Tulcea au ieșit la pândă pe DN 22, șoseaua care leagă cele două reședințe de județ, un drum unde se circulă cu viteză, în general. Prin urmare, și „captura” a fost pe măsură. „În urma activităților, au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, dintre care 38 pentru depășirea limitei legale de viteză, în valoare totală de 85.000 de lei. De asemenea, polițiștii rutieri au reținut 37 de permise de conducere, dintre care 36 pentru depășirea limitei de viteză cu peste 50 km/h”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța. De exemplu, un bărbat de 28 de ani s-a ales cu o amendă de 1.305 lei și permisul reținut, după ce a fost surprins circulând cu 162 km/h.

Se încearcă din nou eliminarea radarelor ascunse

Propuneri pentru modificarea cadrului legal în care pot polițiștii să folosească radarele au tot existat de-a lungul timpului, dar nu au ajuns să fie puse și în aplicare. Polițiștii speră ca și cea mai recentă propunere legislativă, depusă în atenția Parlamentului României de un grup de 20 de parlamentari să aibă aceeași soartă. În propunerea respectivă se dorește ca polițiștii să nu mai poată să stea la pândă cu radarele decât în „autovehicule destinate controlului traficului, care utilizează dispozitive destinate măsurării vitezei care vor fi poziționate vizibil și vor prezenta înscrisurile și însemnele distinctive ale Poliției Rutiere”.

„Semnatarii propunerii au subliniat că modificările propuse urmăresc să readucă în prim-plan caracterul de prevenție al legii și să îndrume spre un comportament responsabil și adecvat din partea conducătorilor auto, corectând practica actuală de «vânătoare de amenzi» din mașini neinscripționate, poziționate în zone cu vizibilitate redusă. Este evident că prin aceste modificări legislative, polițiștii nu vor mai putea controla modul de respectare a limitelor de viteză pe tronsoanele de drum cu ajutorul radarelor staționate. Mai mult, nu există niciun fel de date care să justifice aceste măsuri, în condițiile în care rata mortalității în România este de peste trei ori mai mare decât a altor țări din U.E. și aproape 2.000 de oameni mor în fiecare an pe șosele”, a afirmat Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol.

Pe de altă parte, polițistul atrage atenția că oamenii legii „au dreptul să poarte asupra lor armamentul și muniția necesare, indiferent dacă sunt în uniformă sau echipați civil, și să folosească, pentru îndeplinirea misiunilor, autovehicule din dotare, cu sau fără însemnele distinctive ale Poliției”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4682 secunde