Răsturnare de situație pentru Dan Diaconescu. Este inculpat și victimă în același dosar

194
Răsturnare de situație pentru Dan Diaconescu. Este inculpat și victimă în același dosar - dd-1685449691.jpg
Fostul prezentator de televiziune, cercetat pentru folosirea prostituției infantile și act sexual cu un minor, Dan Diaconescu a devenit acum și parte vătămată în aceeași anchetă, după ce a fost șantajat cu un filmuleț compromițător.


Ancheta îndreptată împotriva lui Dan Diaconescu a început pe 15 martie, după ce procurorii s-au autosesizat, în timp ce făceau cercetări într-o altă speță, iar ulterior, la 6 aprile, polițiștii au descins în vila sa din cartierul Primăverii, dar și în apartamentul de vacanță de la malul mării. Pus sub învinuire pentru act sexual cu minori și folosirea prostituției infantile, ancheta a avansat în acest caz, iar la acest moment Diaconescu este și inculpat, și victimă, confirmă procurorii.


„Vă pot confirma că s-a constituit în parte vătămată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. Codul de procedură penală permite ca, în cadrul aceluiași dosar, să existe această situație, iar procurorul de caz a extins cercetările și pentru săvârșirea acestei infracțiuni”, a declarat pentru „Adevărul” procurorul Alexandru Olteanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta.


În acest caz se fac cercetări in rem, adică față de faptă, nu față de persoană. La finalul anchetei, însă, procurorii vor stabili dacă au suficiente probe pentru a pune pe cineva sub învinuire și pentru șantajarea lul Dan Diaconescu, care s-ar fi derulat, conform unor surse din anchetă, pe parcursul a doi ani.


Modul în care a fost șantajat Dan Diaconescu reiese din motivarea deciziei de arest la domiciliu, luată de Judecătoria Constanța. Din document reiese că acesta a fost vizat de șantajiști de mai multe ori, așa cum a declarat o altă tânără, care însă s-a speriat când a auzit ce i se cere să facă.


„Martora a arătat că a ajuns în acel imobil după ce prietenii săi, enumerați anterior, planificaseră să îl șantajeze pe numitul… (n.red. D.D.). Astfel, aceștia au întrebat-o pe martoră dacă este de acord să se întâlnească cu numitul şi martora a acceptat. Prietenul a repetat că ideea este de a-l atrage acolo pe numitul... , fără că acesta să o atingă în vreun fel, deoarece planul era să se ascundă într-o cameră atunci când numitul intra în casă, pentru a întreține relații sexuale, apoi să iasă din dormitor cu camerele telefoanelor aprinse şi să îl filmeze”, se arată în motivarea judecătorilor.


Fata a fugit însă din casa lui Diaconescu, fără să facă nimic, profitând de faptul că acesta căuta pahare de șampanie. Planul a fost pus în aplicare, în cele din urmă, de o altă tânără, la acest moment victimă în dosar. Aceasta a ascuns un telefon setat pe filmare în spatele unui ursuleț de plus, filmarea respectivă fiind una dintre probele principale din dosar. Pe baza acestei filmări, Dan Diaconescu a primit de la șantajiști cereri să plătească sume de bani, pentru ca aceasta să nu ajungă pe internet, potrivit adevărul.ro


La un moment dat, arată judecătorii, chiar a trimis un prieten să vorbească cu cei care încercau să obțină bani de la el: „I-a spus că dacă nu vrea să aibă probleme, să îl lase pe domnul .. în pace şi îşi vadă de treaba lui, menționând că vine şi că vrea să se întâlnească, pentru a-i da bani şi să nu îl mai contacteze” se arată în motivare.


Tot de aici reiese că Dan Diaconescu a cedat inițial șantajului și a plătit o sumă, printr-un prieten: „I-a explicat că nu este bine ce face şi că dacă aveau nevoie de bani, să îi ceară acestuia, că îi va ajuta şi nu este nevoie să apeleze la…. (n.red. - șantaj), ci puteau să-i ceară frumos”, a declarat un martor, care a precizat că bărbatul trimis de prezentator a și făcut o plată, însă nu știa ce sumă.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 27 Octombrie 2017
Stire din Eveniment : Dan Diaconescu, eliberat condiționat
Pagina a fost generata in 0.4707 secunde