Răzbunarea unui elev din Constanța: a vandalizat mașina profesoarei

334

Articole de la același autor

O profesoară de la Școala "Marin Sorescu" din cartierul constănțean Palas a avut parte de un "cadou" neașteptat din partea unui elev pe care l-a lăsat corigent: i-a fost vandali-zată mașina!

Polițiștii Secției 4 Constanța au fost sesizați de Georgiana Crina D., de 35 de ani, profesoară de limba franceză în cadrul instituției de învățământ menționate, cum că, marți, 3 septembrie, când a ieșit din școală, și-a găsit mașina - marca Opel - pe care o lăsase parcată pe strada Mihu Copilu, în apropierea școlii, cu parbrizul și geamul lateral stâng distruse, iar caroseria zgâriată. Nu i-a fost greu să bănuiască cine ar fi putut fi autorul: un elev din clasa a III-a pe care în aceeași zi, îl lăsase corigent și care o amenințase.

Potrivit oamenilor legii, minorul în vârstă de 11 ani a fost audiat, și-a recunoscut fapta și s-a justificat spunând că era supărat pentru că, din cauza corijenței, a rămas repetent. Iar la vârsta lui, este elev în clasele primare și este a doua oară când rămâne repetent.

Având în vedere că elevul nu a împlinit 14 ani, nu va răspunde penal pentru faptele sale. În schimb, profesoara păgubită poate solicita recuperarea pagubei create, - ce a fost estimată la peste 1.500 de lei - de la familia minorului.

Potrivit reprezentanților instituției de învățământ, este al doilea an când elevul rămâne repetent.

Cât privește "pedeapsa" pentru cum s-a răzbunat, reprezentanții școlii spun că nu pot face prea multe.

"În prezent, elevul figurează ca fiind repetent, ceea ce înseamnă că se poate înscrie în anul școlar următor în unitatea noastră sau la altă școală. Dar luarea unei alte măsuri, este la limită. De exemplu, cum putem să-l exmatriculăm, în condițiile în care anul școlar 2012-2013 s-a încheiat, iar anul școlar 2013-2014 începe pe 16 septembrie?", ne-a declarat prof. Elena Gogu, directorul Liceului "Gheorghe Duca", de care aparține și școala menționată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4239 secunde