Toate arterele principale din Constanța au fost împânzite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de polițiștii rutieri constănțeni. Aceștia au organizat o acțiune de amploare pentru diminuarea numărului de accidente rutiere, dar și pentru depistarea șoferilor care se urcă la volan deși se află sub influența băuturilor alcoolice.
"În noaptea de 25 aprilie, peste 50 de polițiști rutieri au desfășurat activități pe linia prevenirii și combaterii accidentelor cauzate de conducerea autovehiculelor de către șoferii aflați sub influența băuturilor alcoolice și a drogurilor. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii gradului de siguranță în trafic al constănțenilor și diminuarea numărului de accidente din întreg județul", a precizat subcomisarul Ciprian Sobaru, șeful Biroului Rutier Constanța.
Astfel, pe principalele artere de circulație din județ au fost organizate filtre rutiere, polițiștii fiind prezenți în punctele obligatorii de trecere atât în mediul urban, cât și în cel rural și în imediata apropriere a zonelor de alimentație publică cu program de noapte (cluburi, baruri, discoteci).
În urma acțiunii, polițiștii au reținut 13 permise de conducere, dintre care 11 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și două pentru viteză neregulamentară. De asemenea, oamenii legii au retras și nouă certificate de înmatriculare pentru diverse defecțiuni tehnice, pentru lipsa asigurării obligatorii și a inspecției tehnice a autovehiculului.
În cele peste zece filtre rutiere instituite în județul Constanța, rutieriștii constănțeni au acționat cu echipamente de testare a alcoolemiei, constatând 11 infracțiuni, șase fiind pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost constatate și trei infracțiuni în care șoferii nu dețineau permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, doi șoferi fiind depistați con-ducând cu permisul suspendat. Totodată, polițiștii au aplicat un total de 60 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 12.590 lei.