Sfârșit de săptămână în forță al polițiștilor rutieri constănțeni. Conducătorii auto care și-au încercat norocul și s-au urcat la volan deși consumaseră băuturi alcoolice au fost prinși și sancționați sau, mai rău, s-au ales cu dosare penale.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii Serviciului Rutier Constanța au acționat, în tot județul, cu 18 echipaje de poliție, vizând 22 de locații diferite, pentru depistarea și tragerea la răspundere a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice. Și nu puțini au fost cei care au făcut această greșeală!
În urma acțiunii de amploare, rutieriștii au întocmit șase dosare penale, pentru conducătorii auto care au fost prinși cu o alcoolemie mai mare de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, oamenii legii au prins 18 șoferi care, din diverse motive, au băut câte un pahar, două, trei, înainte de a se urca la volan și a conduce. În plus, polițiștii rutieri au reținut 13 permise de conducere, dintre care 12 pentru consumul de alcool și unul pentru depășire neregulamentară.
Reamintim că sancțiunea pentru șoferii prinși băuți la volan, până în 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este de la nouă la 20 de puncte de amendă, însoțită de suspendarea permisului pentru 90 de zile.