În urma sesizărilor făcute de cititori

Schimbări majore în traficul rutier din Constanța

3139
14

Articole de la același autor

Șeful Biroului Rutier Constanța, inspector principal Marius Ghiță,  s-a aflat în redacția "Cuget Liber", pentru a răspunde întrebărilor semnalate de cititori. Cu această ocazie, polițistul a vorbit despre amplasarea de sensuri giratorii necesare, semafoare sincronizate, dar a și promis că multe dintre aspectele sesizate de cetățeni vor fi verificate și se vor lua măsuri corespunzătoare. 


- Este o mare problemă cu sensul giratoriu de la Cora - Brătianu cu trecerea de pietoni la cinci metri de intersecție… 
- În acest moment, unul dintre proiectele Comisiei de Circulație are în vedere atât mutarea stației mijloacelor de transport în comun, cât și a trecerii de pietoni de pe bulevardul I.C. Brătianu, sensul de mers către Gară. 


- Intersecția străzilor Chiliei cu Soveja este destul de greu de trecut. Strada Soveja este foarte aglomerată, se circulă cu viteză mare. Mereu sunt tamponări, accidente. Trece fiecare cum poate dinspre Chiliei, care este și ea o stradă cu trafic intens. 
- Se va avea în vedere ca marcajul rutier de pe strada Soveja să fie continuu, astfel încât să se interzică relația stânga pentru evitarea producerii de accidente rutiere.


- Cartierul Brătianu (între LIDL și podul IPMC) nu este deservit de niciun giratoriu, iar cetățenii sunt nevoiți să străbată un kilometru până la giratoriul de la cimitirul Palas pentru a intra spre locuințele lor. Cum se poate rezolva această problemă? 
- Traficul rutier nu poate fi fragmentat pe porțiuni foarte scurte, iar soluția cu sensurile giratorii este pentru a reduce întoarcerile neregulamentare peste marcajul dublu continuu și pentru a asigura o fluență constantă a traficului rutier. Administratorul drumului public împreună cu Poliția Rutieră analizează permanent dacă în anumite inter-secții se impune amplasarea unui sens giratoriu sau nu. Pentru problema dumneavoastră, distanța de la sensul giratoriu de la LIDL până la sensul giratoriul de la Aurel Vlaicu cu I.C. Brătianu nu este una foarte mare. 


- Intersecția străzii Nicolae Iorga cu b-dul Alexandru Lăpușneanu este de tip vietna-mez, trece cine poate, cine găsește loc liber, cine înjură mai tare. Un giratoriu sau un semafor funcțional ar fi o soluție?
- Intersecția este analizată permanent ca și flux de trafic în comisia de circulație. În acest moment sunt avute în vedere mai multe variante de sistematizare în acea zonă, care presupun fie realizarea unui sens unic, fie amplasarea unui sens giratoriu. În momentul stabilirii variantei finale, o vom promova prin intermediul mass-media.


- Chiar este obligatoriu după ce ai achitat amenda de circulație să depui la sediul Poliției Rutiere procesul verbal și dovada achitării? 
- Procesul verbal, împreună cu copia chitanței de plată a amenzii se transmit unității din care face parte lucrătorul care a aplicat sancțiunea. Sunt exceptați de la această obligație cei care achită contravaloarea amenzii la ghișeul de plăți virtuale. Poliția Rutieră are obligația ca în termen de 30 de zile să comunice procesul verbal la administrația financiară pe raza căreia domiciliază persoana sanc-ționată contravențional. În situația în care persoana transmite către Poliția Rutieră copia chitanței de plată a amenzii, procesul verbal nu se mai înaintează în debit. 


- De ce unele semafoare nu sunt făcute să funcționeze în patru timpi, adică pentru fiecare direcție de mers? Un exemplu este cel de pe strada Theodor Burada cu direcția strada Poporului. Pentru strada I.L. Caragiale semaforul funcționează în doi timpi. 
- Nu pot fi planificate toate semafoarele în patru timpi deoarece există intersecții în care fluxurile de trafic sunt mai ridicate pe o stradă decât pe cealaltă. În situația în care există fluxuri de trafic similare, comisia de circulație analizează montarea semafoarelor în patru timpi. Va fi avută în vedere și această propunere pentru sistematizarea circulației. 


Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
constantean
1 aprilie 2014
articol de 2 lei

Aceleasi intrebari au fost puse si la interviul de acum cateva zile...La altele nu stiu sa raspunda? Macar daca s-ar fi completat cu intrebarile pe care le-au pus cititorii la comentariile articolului trecut...De doi lei articolul, asta ca sa nu zic de ca....cacao....Iar din titlu ma asteptam sa aflu niste hotarari deja adoptate, niste sensuri unice, giratorii etc. Nu am vazut inca cine este autorul, dar o sa ma uit, insa profesionalismul sau lasa mult de dorit...Poate ar mai trebui putin scolit autorul...daca ziarul tine la prestigiu...

lilian
1 aprilie 2014
neconcordanta la chitanta

Pe procesul verbal este specificat ca, ,,chitanta si copia pv se trimit pe adresa IPJ a agentului constatator" aici dv vorbiti de copie a chitantei ... ce sa mai credem???

Mishu
1 aprilie 2014
Orasul circ al mascariciului...

Degeaba te-ai ofuscat Andreea pe "constantean"... Uite numai unul din raspunsurile acestui neghiob referitor la intersectia străzii Nicolae Iorga cu b-dul Alexandru Lăpușneanu : "... Intersecția este analizată permanent ca și flux de trafic în comisia de circulație...". Pana cand naiba mai "analizeaza acesti ganditori ?!? Nu-s de ajuns o groaza de accidente acolo ?!? Totusi calculat in ani , cat si-au propus sa analizeze ? Sa caute prin arhiva , poate le-a lasat vreo "analiza" inginerul auto filfizon Dancu , mai ales ca a dovedit ca se pricepe la intersectii , de cand l-a facut scapat pe betivul adormit in intersectii - Nicusor (acum si cu nota buna 9 , la prostata... !). Daca nu-i dau de cap traficului din Cta , toti neica nimeni din Politie / Primarie , pot sa faca un drum la Cluj sau Brasov si sa mai invete cate ceva de acolo !!! Halal oras de prosti parveniti !!!

radu
1 aprilie 2014
semafor temporizat Tomis 3

Nimic de semafor temporizat Tomis 3

un cetățean
1 aprilie 2014
nu sunteți serioși

Zile întregi mașini de poliție, pline cu polițai, stăteau la pândă în tot orașul să îi prindă pe constănțeni fără centură. Asta e problema circulației în Constanța?!? Chiar nu vă e rușine?!?

vasi
1 aprilie 2014
amenzi

am sugerat Politiei rutiere constantene sa reinfiinteze "urna" de colectare a documentelor specifice amenzilor la sediul Politiei de pe b-dul Mamaia,pentru a nu mai traversa Constanta de la un capat la celalalt,pentru a economisi timp,benzina, nervi, aglomeratie, etc.Astept, inca, un raspuns.

FONDURI UE
1 aprilie 2014
FONDURI UE

2014 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca si celelalte in state membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul: www.fondurieuropenenerambursabile.ro;-)....................................

eldorado
1 aprilie 2014
Copii mereu...

Mereu copii (xerox) pentru a arata originalul chitantei daca iti vine sa platesti la taxe si impozite....parerea mea e sa pastrezi cel putin un an chitantele si pv-ul...

Răspuns la: neconcordanta la chitanta
Adăugat de : lilian, 1 aprilie 2014
Pe procesul verbal este specificat ca, ,,chitanta si copia pv se trimit pe adresa IPJ a agentului constatator" aici dv vorbiti de copie a chitantei...
Pintea
1 aprilie 2014
Schimbarile "majore" ne fac viata mai grea

Mii de oameni din cartierul Bratianu sunt obligati sa parcurga 1-2 km zilnic de cand a fost construit magazinul lidl care are 20 locuri de parcare .Cand pe harta orasului nu erau construie marile cartiere de blocuri ale orasului acest cartier exista .Nici Ceausescu nu si-a batut joc de cetateni Autoritatile comuniste nu erau atit de arogante si nu dispretuiau atit de mult poporul cum fac cele de azi. 1-2 km in plus pe zi insemna mult pt oameni si in conditiile in care guvernul Ponta pune biruri noi la combustibil.

un speriat
1 aprilie 2014
asa este

câte accidente au avut loc în oraș cauzate de lipsa centurii ca să merite așa o mare atenție din partea poliției din Constanța. În ultima vreme polițaii constănțeni stau la pândă ca să dea amenzi nu ca să ajute circulația și nu ca să ne ajute pe noi să circulăm mai bine. Sunt atâția derbedei care circulă haotic și pe care polițaii noștri nu îi deranjează

Răspuns la: nu sunteți serioși
Adăugat de : un cetățean, 1 aprilie 2014
Zile întregi mașini de poliție, pline cu polițai, stăteau la pândă în tot orașul să îi prindă pe constănțeni fără centură. Asta e...
14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.78 secunde