La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 23.20,
polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de
Ordine și Siguranță Publică au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada
Osman Gafar din comuna Cumpăna a avut loc un accident rutier (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat
că un șofer ar fi condus un autoturism, ar fi lovit un vehicul parcat, iar
ulterior ar fi părăsit locul faptei, abandonând mașina.
La scurt timp, conducătorul auto a fost
identificat, fiind vorba de un bărbat, de 37 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că
acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest,
rezultatul fiind 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării cu aparatul din dotare, au
reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul
dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru
recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului
unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare
penală.