La data de
05.07.2024, procurorii Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu
polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu au pus în executare 6 mandate de percheziție
domiciliară, în municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea
infracțiunilor de trafic intern de droguri de risc și introducerea în țară de
droguri de risc.
Din materialul
probator administrat a reieșit faptul că doi inculpați și trei făptuitori (care
se sustrag urmăririi penale) au procurat din Spania și introdus pe teritoriul
țării droguri de risc (canabis) în scopul comercializării către consumatori din
municipiul București și județele limitrofe, cu ocazia unor festivaluri de
muzică sau a altor evenimente artistice.
Astfel, pe
parcursul cercetărilor efectuate, la data de 05.06.2024, unul dintre inculpați
a fost prins în flagrant la scurt timp după ce a ridicat un colet, introdus în
România prin intermediul unei firme de curierat, în care se afla cantitatea de
aproximativ 10 kilograme canabis, porționată în 24 de pungi vidate.
Față de
inculpat, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Giurgiu au luat măsura
reținerii, ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul
Tribunalului Giurgiu dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de
zile.
În continuarea
activităților de urmărire penală din cadrul dosarului, pe parcursul
perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate alte 400 grame drog
de risc (canabis), suma de 155.200 euro (cu privire la care există bănuială
rezonabilă că provine din activitatea infracțională a persoanelor cercetate),
precum și alte mijloace de probă.
La aceeași
dată, procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Giurgiu au dispus față de un alt inculpat măsura controlului
judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Activitățile au
fost realizate împreună cu polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității
Organizate Giurgiu.
Suportul de
specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din
cadrul D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală și
Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au
beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a
Jandarmeriei.
Facem
precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate
beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de
procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.