Şefi noi în Inspectoratul de Poliţie Constanţa: două dintre funcţii, deţinute de poliţiste!
36552

Articole de la același autor
Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Constanţa continuă seria concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de şefi în cadrul structurilor din subordine. Cel mai recent, pe 29 noiembrie, la nivelul inspectoratului a fost susţinut un concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere de la posturile comunale Albeşti, Amzacea şi Bărăgaru. Poliţiştii care s-au înscris au dat dovadă că s-au pregătit temeinic pentru evaluare, căci au promovat examinările cu note de apreciat. Astfel, funcţia de şef la Postul de Poliţie Albeşti a fost câştigată de agent şef principal Lenuţa Istrate, cu media 9.00, funcţia de şef la Postul de Poliţie Amzacea – de agent şef adjunct Marius Bratu, cu media 8.70, iar funcţia de şef la Postul de Poliţie Bărăganu – de agent şef adjunct Claudia Uzum, cu media 8.50. De remarcat că în fruntea a două dintre posturi se vor afla poliţiste, care nu s-au speriat de faptul că, în mediul rural, ar fi mai mult „de muncă” decât în urban.
Top articole din Eveniment
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 29 Noiembrie 2022
Miercuri, 30 Noiembrie 2022
Vineri, 25 Noiembrie 2022
Vineri, 02 Decembrie 2022
Joi, 24 Noiembrie 2022