PERCHEZIȚII LA PROXENEȚI. Mai multe femei, obligate să se prostitueze pe centura drumului E60

Articole de la același autor
În dimineața zilei de marți, 29 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Târgu Mureș, desfășoară opt percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de proxenetism.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 21 noiembrie a.c. și până în prezent, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 50 de ani, ar fi determinat mai multe femei, care provin din medii defavorizate, să practice prostituția pe drumul european E60, obținând astfel foloase patrimoniale. Au fost puse în executare 5 mandate de aducere. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

Top articole din Eveniment
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 28 Noiembrie 2022
Vineri, 25 Noiembrie 2022
Miercuri, 23 Noiembrie 2022
Miercuri, 23 Noiembrie 2022
Joi, 24 Noiembrie 2022