Șeful arbitrilor, Vasile Avram, arestat pentru 29 de zile

2508
Șeful arbitrilor, Vasile Avram, arestat pentru 29 de zile - vasileavram-1316972520.jpg
Tribunalul București a admis, ieri, cererea procurorilor anti-corupție de arestare preventivă a șefului Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, și a omului de afaceri Sorin Țerbea, instanța emițând mandate pentru 29 de zile.
Avocații lui Vasile Avram și Sorin Țerbea au declarat recurs față de decizia Tribunalului Capitalei privind arestarea clienților lor, Curtea de Apel București urmând să se pronunțe pe legalitatea mandatelor de 29 de zile emise în acest caz.
În același caz sunt cercetați, în stare de libertate, Nicolae Iacobescu și Vasile Constantin Chiorean, persoane din anturajul omului de afaceri Sorin Ioan Țerbea, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru complicitate la luare și la dare de mită.
Sâmbătă, în urma unei percheziții și a unor audieri, pre-ședintele CCA, Vasile Avram, și Sorin Țerbea, apropiat al clubului FCM Târgu Mureș, au fost reținuți, pentru 24 de ore, pentru luare de mită și, respectiv, dare de mită.
Potrivit DNA, în 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizor la meciul FCM Târgu Mureș - Universitatea Cluj, din ultima etapă a campionatului trecut, ar fi primit de la Țerbea, prin intermediari, suma de 19.000 de euro, în scopul delegării unor arbitri agreați de formația mureșană în sezonul 2011/2012.
"În aceeași împrejurare și în același scop, inculpatul Avram Vasile a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta București-Tîrgu-Mureș și retur, folos oferit de Țerbea Sorin Ioan", se arată într-un comunicat al DNA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1755 secunde