Soarta lui Tusac va fi decisă săptămâna viitoare

2375
Soarta lui Tusac va fi decisă săptămâna viitoare - 713a33732fcb0db1f284a4c1beda7f60.jpg
Vineri, magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus preschimbarea termenului de judecată în procesul privind suspendarea primarului Mangaliei, Claudiu Tusac. Inițial, instanța de judecată stabilise ca data de 16 aprilie să fie prima înfățișare din acest proces.
Judecătorii au admis cererea de preschimbare a termenului și au decis judecarea dosarului. Reprezentantul Prefectului Constanța în instanță a solicitat însă amânarea cauzei, mai ales că instituția amintită a fost citată cu doar 2 - 3 zile înainte de termenul de vineri.
Avocații primarului Claudiu Tusac s-au opus cererii de amânare, catalogând-o drept "abuziv formulată", și au solicitat judecarea de urgență a acestei cauze, cerând instanței să țină cont de funcția de autoritate publică exercitată de reclamant.
Instanța de judecată a considerat cererea de amânare ca fiind întemeiată, astfel că a acordat un nou termen de judecată, respectiv 22 ianuarie, când pârâta va trebui să depună la dosar mai multe înscrisuri.
Pe de altă parte, la dosarul cauzei a fost depusă și o cerere de intervenție din partea consilierului local Paul Foleanu, pe care instanța o va lua în discuție abia la termenul următor.
Amintim că la data de 17 decembrie 2009, în baza concluziilor anchetei desfășurate de către Ministerul Administrației și Internelor (MAI) la Primăria Mangalia, prefectul Claudiu Palaz a emis ordinul 522 prin care se constată încetarea de drept înainte de termen a mandatului de primar al lui Mihai Claudiu Tusac având în vedere starea de incompatibilitate în care se află.
Palaz a făcut, la acel moment, referire la hotărârile de consiliu local din 2008 prin care primarul devenea reprezentant al CL Mangalia în Adunarea Generală a Asociaților din SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL și reprezentant al CL Mangalia în Adunarea Generală a Acționarilor din SC RAJA SA Constanța. Potrivit Legii 161/2003, art. 87, alin. (1), lit. f), funcția de primar este incompatibilă cu "funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național".
O altă situație invocată în raportul MAI și care se încadrează în regimul incompatibilităților vizează calitatea pe care ar deține-o Tusac în cadrul SRL-ului Stupina.
Așa se face că situația de la Mangalia este posibil să fie tranșată de instanță abia la termenul de săptămâna viitoare, când se va decide dacă ordinul emis de prefect împotriva lui Tusac va rămâne în picioare sau nu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2226 secunde