X

Video Șoc la Festivalul Beach Please! Wiz Khalifa, reținut de polițiști după ce a consumat canabis pe scenă

4110
1
Wiz Khalifa, un rapper celebru din Statele Unite ale Americii, a fost reținut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța, după ce a consumat droguri de risc pe scena festivalului Beach Please, din Costinești.

La data de 14 iulie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța, împreună cu procurorii DIICOT, au documentat activitatea unui bărbat, numit Jibril Thomaz, cunoscut ca „Wiz Khalifa”, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, pe parcursul unui spectacol susțin în cadrul unui festival de muzică ce se desfășura în stațiunea Costinești, județul Constanța, bărbatul avea asupra lui peste 18 grame de canabis, drog de risc, și, de asemenea, pe scenă a consumat o altă cantitate de canabis, sub forma unei țigări artizanale.

În prezent, Wiz Khalifa este cercetat în stare de libertate.

Rapper-ul în cauză a fost unul dintre invitații speciali ai festivalului Beach Please.

Wiz Khalifa este cunoscut nu doar pentru muzica sa, dar și pentru promovarea propriului brand de marijuana, fondat în anul 2022.

Acesta a mai avut probleme cu oamenii legii în 2014, când a fost arestat pentru posesia unei jumătăți de gram de canabis, pe un aeroport din Texas.

Campaniile antidrog din cadrul festivalului Beach Please

Cu o zi înainte de începerea festivalului Beach Please, co-fondatorul evenimentului de la Costinești, Andrei Șelaru, a anunțat că, din cauza publicului preponderent tânăr, a fost desfășurată o amplă campanie antidrog, în parteneriat cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, cu sprijinul specialiștilor Agenției Naționale Antidrog, pentru prevenirea consumului și traficului de substanțe interzise.

De asemenea, peste 280 de jandarmi au acționat în fiecare zi, împreună cu 260 de polițiști și aproximativ 1.000 de agenți de pasă.

„În privința combaterii consumului și traficului de droguri, încă din primul an festivalul nostru a avut o politică de toleranță zero la consumul de substanțe interzise. Anul acesta, alături de ANA (Agenția Națională Antidrog) am demarat ceea ce noi considerăm că este prima campanie antidrog din România cu adevărat eficientă pentru publicul tânăr. Cu mesaje gândite pe limba tinerilor și cu expunere imensă în mediul online, campania are scopul de a descuraja consumul și de a preveni orice incident care poate apărea în festival pe fondul consumului de substanțe interzise. Am făcut demersuri alături de ANA și Poliția de Frontieră pentru a informa cât mai bine pe cetățenii străini despre legile țării noastre, în mod special în ceea ce privește consumul sau traficul de substanțe interzise", a declarat Andrei Șelaru, cu o zi înaintea începerii festivalului.

În cele cinci zile de festival, 10 – 14 iulie, au urcat pe scenă peste 200 de artiști, iar în public au fost, în medice, 100.000 de persoane, în fiecare zi.



Comentează știrea

fani
14 iulie

Si prosti si multi ! Cum adica SOC la acest Festival ? Toate ,chiar toate aceste Festivaluri au scopul de a distruge tinerii participanti prin orice mijloace ,incepand cu subcultura si terminand cu drogurile ...De unde atatea socuri ? Tarile europene au redus substantial prezenta acestor Festivaluri pe teritoriile lor .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1954 secunde