Şofer ucrainean, care a provocat un accident în România şi apoi a fugit, prins la frontieră

409
Şofer ucrainean, care a provocat un accident în România şi apoi a fugit, prins la frontieră - photo20231116094750-1700131202.jpg

Articole de la același autor

Un şofer de TIR, cetăţean ucrainean, care a provocat un accident în judeţul Brăila şi apoi fugit, a fost prins la punctul de trecere a frontierei Oancea din judeţul Galaţi, informează joi IPJ Brăila.

O femeie de 47 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe DC 10, dinspre DN 2B către DE 584, pe data de 15 noiembrie, a fost acroşată în partea laterală de un TIR, care a părăsit locul accidentului.

"În urma activităţilor de cercetare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, şoferul TIR-ului a fost identificat la punctul de trecere a frontierei Oancea din judeţul Galaţi, fiind vorba de un cetăţean ucrainean de 62 de ani, care a fost condus la sediul Serviciului Rutier Brăila. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale", potrivit IPJ Brăila.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.

Şoferul ucrainean a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 580 de lei conform prevederilor O.U.G. 195/2002.




foto: IPJ Brăila


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3346 secunde