Șoferii și-au spus durerile! „Drumurile sunt proaste şi nu sunt suficiente camere video!”

2234
1
Șoferii și-au spus durerile! „Drumurile sunt proaste şi nu sunt suficiente camere video!” - fond-1667235737.JPG
Peste 90% dintre șoferi doresc ca străzile să fie monitorizate cu supraveghere video, 80% spun că au fost victime ale agresiunilor în trafic (sub forma flash-urilor și claxoanelor), iar mai bine de jumătate recunosc că depășesc viteza legală și consideră gestul justificat, dacă se află în depășire. Acestea sunt câteva dintre rezultatele celui mai recent studiu făcut public de Poliția Română, „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022”.

Poliția Română și Ursus Breweries au făcut public, pe 14 octombrie, studiul „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022”, pentru aflarea percepției și nevoilor participanților la trafic, alături de analiza comparativă a datelor colectate și prelucrate în cele cinci etape ale acestui studiu, în intervalul 2008 – 2022. Studiul prezintă comportamentele și atitudinile care favorizează încălcarea regulilor de circulație de către conducătorii auto, precum și producerea accidentelor rutiere. Chestionarul utilizat este o variantă modificată şi completată a chestionarului SARTRE (Social Attitudes to Road Traffic Risk in Europe), aplicat până în prezent în mai multe state europene. Instrumentul a fost utilizat începând cu anul 1991 în Europa și aplicarea acestuia prezintă avantajul de a putea fi realizate comparații la nivel european. În România, primul studiu privind atitudinile sociale față de risc în trafic a fost realizat în 2008, la inițiativa Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Studiul a fost reluat, pe baza unui chestionar actualizat, în anii 2010, 2014, 2018 și 2022. Ultimele două studii au fost realizate de agenția de cercetare sociologică Cult Market Research, în parteneriat cu Ursus Breweries, Direcția Rutieră și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității.

Șoferii au tendința de a vedea greșelile altor, nu pe ale lor

„Derularea acestui studiu periodic ne ajută să avem o viziune mai clară asupra percepției și nevoilor participanților la trafic. Spre exemplu, anul acesta studiul ne-a confirmat necesitatea instalării camerelor de monitorizare a traficului, o acțiune pe care respondenții o încurajează și care face parte și din planurile noastre viitoare”, a afirmat comisarul-șef George Grigore de la Direcția Rutieră, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

„Una dintre concluziile studiului este că șoferii au tendința de a observa mai clar greșelile altora și mai puțin de a-și recunoaște propriile erori în trafic, acest fenomen fiind cunoscut științific ca efectul Muhammad Ali, prin care oamenii își atribuie mai multe comportamente morale decât comportamente nedezirabile social. Spre exemplu, 48% dintre participanții la studiu au declarat că au fost victima agresiunilor verbale în trafic, dar numai 16% au declarat că ei înșiși au avut un astfel de comportament”, au arătat polițiștii.

Infrastructura rutieră are o parte de vină pentru nesiguranța din trafic

Într-un procentaj de 93%, șoferii chestionați au afirmat că își doresc ca pe străzi să fie montate camere fixe de monitorizare, considerând că în felul acesta va fi redus numărul accidentelor rutiere. Mai ales că, într-un procent considerabil, șoferii au afirmat că nu au fost verificați de polițiști în ultimii ani. „Peste jumătate dintre participanții la studiu consideră că activitatea Poliției Rutiere a rămas la fel în ultimii patru ani, dar a crescut aglomerația în trafic. De asemenea, peste jumătate dintre aceștia au remarcat o înrăutățire a comportamentului celorlalți șoferi. În ceea ce privește starea drumurilor, părerile sunt împărțite: aproximativ o treime dintre respondenți au declarat o îmbunătățire a stării drumurilor”, se arată în studiul menționat.

Principalii trei factori care produc nesiguranță în trafic sunt: nerespectarea

regulilor de circulație, manevrele riscante executate de către șoferi și starea precară a drumurilor. „Infrastructura rutieră, subdimensionată şi nemodernizată poate constitui unul dintre principalele motive pentru care anumiți participanți la trafic nu respectă regulile de circulație. Din cauza infrastructurii deficitare care face ca distanțe relativ scurte să fie

parcurse în timpi considerabili, ca urmare a aglomeraţiei şi ambuteiajelor, unii șoferi tind să încalce regulile de circulație, în căutarea de soluţii pentru a ajunge mai repede la destinație. Reversul acestui efect al infrastructurii rutiere deficitare face ca aproximativ jumătate dintre participanții la trafic să nu se simtă în siguranță deoarece șoferii care circulă regulamentar sunt nevoiți să fie atenți și să evite șoferii care nu respectă regulile de circulație sau care realizează manevre riscante”, este o concluzie a studiului.

Din ce în ce mai mulți șoferi circulă cu viteză și nu se tem că îi prinde radarul

O altă concluzie este faptul că în ultimii cinci ani a crescut numărul șoferilor care rulează peste viteza legală admisă și a scăzut numărul celor care se tem că vor fi trași pe dreapta. Mai mult, anumite situații par să justifice, în opinia șoferilor, comportamentele riscante în trafic. „Cea mai mare parte a șoferilor chestionați consideră că probabilitatea de a fi verificați cu radarul în deplasările cotidiene este destul de scăzută. Mai mult de jumătate

(58%) dintre șoferi aproximează că ar putea fi verificați cu radarul doar uneori sau foarte rar/niciodată. Comparativ cu anul 2018, în 2022 proporția șoferilor români care consideră că pot fi verificați cu radarul foarte des sau întotdeauna a scăzut cu 13%. În acest an doar 11% dintre șoferi sunt de părere că pot fi verificați cu radarul foarte des sau întotdeauna și

31% deseori”, se mai menționează în studiu.

În schimb, peste 70% dintre șoferii chestionați cred că a conduce sub influența băuturilor alcoolice reprezintă cea mai gravă abatere care influențează negativ siguranța rutieră. Aceasta este urmată, în funcție de percepția gravității, de agresivitatea în trafic (9%) și depășirea limitei legale de viteză (7%).

Pe de altă parte, „majoritatea șoferilor chestionați (85%) sunt total de acord sau mai degrabă de acord cu faptul că poliția ar trebui să fie mai fermă în aplicarea legislației rutiere. Aproximativ trei sferturi dintre șoferi (74%) apreciază că e nevoie de mai mulți polițiști pe străzi care să sancționeze abaterile în trafic”, a mai concluzionat cercetarea.

Florentina BOZÎNTAN

Comentează știrea

cititoru
1 noiembrie 2022
Bătaie de joc

Hai mai bine o anchetă pe plan local: de ce sunt atât de multe străzi care stau decopertate de luni de zile și la care nu lucrează nimeni?? Cine a hotărât, cu nume și prenume. Logica elementară spune că dacă nu ai toate echipamentele și materialele pe stoc pentru o lucrare, nu intervii în carosabil. Simplu. Cu trotuarele, aceeași poveste. Plm.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4638 secunde